Cuvântul Ierarhului

Părintele Antonie, ucenicul Maicii Domnului de la Giurgeni, a trecut în veșnicie

18 Februarie 2018
Înaltpreasfințitul Ioachim

Pe părintele Antonie l-am cunoscut ca un rugător al Maicii Domnului, pe care o iubea și o slujea cu toată ființa sa, mai ales că Dumnezeu îi rânduise să aibă în preajmă una dintre icoanele făcătoare de minuni ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cunoscute în întreaga țară. Grija părintelui se vădea în bucuria de a vorbi despre minunile pe care Sfânta le împlinise în viața sa sau le descoperise în cei pentru care se ruga: ucenici, pelerini și apropiați ai mănăstirii.

Neputința infernală de-a iubi/ Și dorința sfântă de-a mai fi*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Contemplă-n tain-această scenă
Cum va fi dreapta judecată,
Când îți alegi, în rai sau gheenă,
Să-ți fie soarta ferecată.

Că Dumnezeu nu pedepsește
Nu judecă și nu blestemă
El, din iubire mântuiește
Și dă viața cea eternă.

Iadul rămâne non-ființa
Și neputința de-a iubi
Iar raiul este existența,
Și fericirea de-a mai fi.

*Gânduri duhovnicești în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (Roman, 10 februarie 2018)

Duminica fiului risipitor: Călătoria lumii spre Dumnezeu

Înaltpreasfințitul Ioachim

Cei care au cultura pinacotecilor poate au văzut vreodată o copie sau chiar tabloul original al marelui renascentist Rembrandt, capodopera „Întoarcerea fiului risipitor“. Este reproducerea în culoare a preacunoscutei parabole despre acest fiu care a părăsit casa părintelui său, mânat fiind de orgoliul personal. Întoarcerea s-a produs după „venirea în sine“, ca o conştientizare a îndepărtării, ruperii şi înstrăinării de mediul firesc al vieţuirii sale. Starea dramatică a fiului a provocat întoarcerea şi primirea în braţele protectoare ale lui Dumnezeu.

Indictionul 2018 – o nouă șansă de mântuire

Înaltpreasfințitul Ioachim

Motto: Rămâneți întru iubirea Mea, căci fără Mine nu puteți face nimic!

 

Preaiubiți prieteni,

Suntem în noaptea de la cumpăna dintre ani, 2017 - 2018. Cei care au ales să fie cu familia sau cu prietenii în biserici, pentru a petrece în rugăciune, fără zgomot, acest prag al timpului curgător spre Eshaton, au venit să se întâlnească mai întâi cu Dumnezeu.

Tanatologie și înviere*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Dar ireversibilitatea acestei realități

Seamănă, inevitabil, teamă, lacrimi, greutăți.

Nu mă îngrozește moartea, ci a ei perenitate!

Spunea un dicton celebru, tocmai din Antichitate.

 

Plecarea din astă lume spre un loc inexplorabil

Este o lege nescrisă, cu caracter implacabil.

Misterul tanatologic din omul nemuritor

Activează mecanismul „nous-ului” provocator.

 

Mintea cea reînnoită filtrează, pe cât se poate,

Care e esențialul din tot ce trece prin moarte.

Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!*

Înaltpreasfințitul Ioachim

„Fiecare om în parte, zise Domnul într-o zi,

Trebuie ca să se miște în spațiul lui a iubi.

Hristos voia să arate că iubirea egoistă

Este fadă și nedemnă, chiar lugubră sau sinistră.

 

Imperativ El ne-ntrebă: „Din câte iubiri avem

Care e prioritară: pentru sine sau semen ?”

Cum Dumnezeu e iubire, iar iubirea Dumnezeu,

El dorește ca-n iubire să conviețuim mereu.

 

Dacă iubirea-i aceeași, deci, și fapta fiecărui

Nu poate să se plieze după mintea orișicărui.

Tânărul şi Iisus*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Omul putea să nu moară de-ar fi fost ascultător,
Însă așa, prin cădere, a devenit călător.
Chipul în el nu se şterge, dar opac a devenit,
După ce-a călcat porunca mâncând din pomul oprit.
Omul, pervertit, continuă să îşi afle prototipul
Şi-aleargă cu disperare, scrutând cerul şi pământul.
Unii au făcut din aştri sau din lucruri dumnezei,
Altora le-a dat prin minte că dumnezeu sunt chiar ei.
Cei nemilostivi şi lacomi, egoişti în a trăi
Şi-au făcut din bogăţie raţiunea de a fi.
Când Dumnezeu văzu omul obosit de căutare

Machiavelismul satanic*

Înaltpreasfințitul Ioachim

În firea Lui umană ca om a flămânzit
Și tot întru aceasta de rău fu ispitit.
Ispita diavolească putea s-o-ndepărteze,
Dar Iisus o-acceptă, să ne adevereze
Că El se micșorase și, chip de om luând,
Dă pildă la tot omul, cu Adam începând.
Adam, odinioară, de slavă îmbrăcat,
Deși nu flămânzise, din pom el a mâncat.
Mâncând din pomul vieții, în moarte el pică.
Iisus, trecând prin moarte, pe om îl ridică.
Adam posse non more în paradisul său,
Dar acceptând ispita, scornită de cel rău,

Crucea Sfântului Andrei - simbol al intersecției cerului cu pământul

29 Noiembrie 2016
Înaltpreasfințitul Ioachim

Stimate autorități centrale și locale,

Stimate domnule primar,

Preacucernici și preacuvioși părinți,

Onorată asistență

 

 

Trăim astăzi momente de mare însemnătate duhovnicească pentru locuitorii acestui oraș ce poartă cu cinste numele întemeietorului său, Roman I Mușat (1392-1394), acum, la dezvelirea ansamblului statuar ce înfățișează pe sfântul Apostol Andrei, încreștinătorul românilor.

Egocentristul

Înaltpreasfințitul Ioachim

„O, Iisuse, Sfinte Doamne, Tu ca veşnic Dumnezeu
Fii milostiv şi-mi arătă unde este soţul meu.
Dacă este lângă Tine, îţi mulţumesc pentru toate,
Iar de este la-ntuneric, din milostivire-l scoate.”

 

Într-un vis din noaptea lungă de iarnă frigorigena
I s-arătă bărbatul care, trist, era-n gheenă.
Femeia-ncepu să plângă soarta celui pedepsit
Şi pe Dumnezeu să-l roage pentru soţul osândit.

 

Maica Domnului şi crucea lui Iisus*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Dar luna lui Răpciune şi cea a lui Brumar,
Marchează anotimpul ce încheie vara
Şi dacă ne uităm în calendar,
Noi preacinstim pe Miriam fecioara.

Mai la-nceput de an bisericesc,
În cea de-a opta zi a lui Răpciune,
Deşi ziua mai scade, iar nopţile mai cresc.
E naşterea Fecioarei: feerică minune!

În ziua cea dintâi a lui Brumar,
Când nu mai cade rouă pe pământ,
E consemnat cu roşu-n calendar
Cinstirea Preacuratei, cu-al ei frumos veşmânt.

Crucea Golgotei și mărul Paradisului

Înaltpreasfințitul Ioachim

Cine cunoştea atuncea că-n pomul din Paradis

Stă ascunsă Sfânta Cruce c-universu-i necuprins?

Aşadar, fii ai credinţei, mergeţi astăzi în biserici!

Veţi găsi pomul vieţii, adumbrind pe cei cucernici.

 

Staţi puţin în umbra Crucii, în smerită cugetare,

Şi din ea veţi primi fructul ca o veşnică mâncare.

Acest fruct va fi şi leacul spre sănătatea fiinţei,

Iar în suflet toţi simţi-veţi ontologia credinţei.

 

Metatemporalitatea va miji în suflete

Iară răul ce v-apasă va fugi cu tunete.

Sfinţii români*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Din acest popor ieşit-a mulţime de martiri,
Ierarhi, preoţi cucernici, monahi în mănăstiri.
De-acum douăzeci de veacuri, de la S'ant Andrei şi sciţi,
Neamul nostru în tot timpul a fost născător de sfinţi.

Veniţi astăzi credincioşii să cinstim cum se cuvine
Pe toţi sfinţii ţării noastre, chiar şi cei fără de nume;
Cu evlavie să mergem în lăcaşurile sfinte,
Lăudându-i cu credinţă, zicând cu luare-aminte:

Imn pentru Ştefan cel Mare şi Sfânt

Înaltpreasfințitul Ioachim

Ne cheamă Maria Sa Ştefan sub stejarul său din Borzeşti:
Veniţi voi, plăieşii Moldovei, cu preoţi din zona Oneşti!
Ne cheamă Maria Sa Ştefan, la Buhuşi, pe vale-n Orbic:
Veniţi voi, plăieşii Moldovei, cu duhul în suflet irenic.

Îmbrăcaţi în straie de nuntă, în mâini să purtaţi un drapel,
E ziua lui Ştefan cel Mare, ne cheamă şi azi la apel.
Priviţi-i cu drag astăzi chipul scăldat în lumină şi cânt,
Vedea-veţi în Domnul Moldovei pe Ştefan cel Mare ca Sfânt.

Pagini