Cuvântul Ierarhului

Crucea, lemnul vieţii care sfinţeşte marginile lumii

Înaltpreasfințitul Ioachim

Centrul lumii este înfăţişat cel mai adesea printr-un munte din care arborele vieţii, înălţându-se, uneşte cerul cu pământul, devenind un axis mundi. El simbolizează calea spirituală ascensională, epectatică, spre îndumnezeire a omului, dar şi locul teofaniilor, punctul de legătură între natural şi supranatural, fiind înfăţişat biblic sub forma scării lui Iacov, dar şi ca loc al transfigurării luminoase şi al întâlnirii dintre înomenire şi îndumnezeire, Taborul, muntele sacru a cărui origine terminologică ar fi cuvântul tabur care înseamnă buric.

Maica Domnului, mister nepătruns și inepuizabil izvor de daruri duhovnicești

Înaltpreasfințitul Ioachim

Astăzi cinstim Nașterea Maicii Domnului, în fața căreia depunem toate grijile vieții noastre cotidiene. Intrarea Fecioarei Maria în lume este prilej de a medita la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu într-o manieră diferită. Să nu uităm că ea a fost în prealabil angajată ca și Marta, în slujba lui Iisus, întrucât ea L-a hrănit și crescut pe Mântuitorul, iar pentru aceasta ea a devenit mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii.

Maica umanității salvate

Să înălțăm cu folos crucea iertării pe Golgota lumii

Înaltpreasfințitul Ioachim

Capitolele al XVII-lea și al XVIII-lea din Evanghelia Sfântului Apostol Matei ne prezintă faptul că Hristos Domnul Se schimbase la față înaintea ucenicilor arătându-și dumnezeirea pe muntele Tabor, vindecase pe fiul lunatic al unui tată îndurerat învățând pe apostoli că răutatea lumii poate fi învinsă doar prin credință profundă și nevoință ascetică, apoi străbate Galileea vorbindu-le despre pătimirile Sale și Învierea din morți (Matei 17, 22) și intră în Capernaum unde este întrebat de ucenici: „Cine este mai mare în Împărăția cerurilor?” (Matei 18,1).

Puterea credinței

Înaltpreasfințitul Ioachim

După ce a coborât de pe Tabor, Iisus a ajuns în mijlocul mulțimii agitate care Îl aștepta la poalele muntelui. La puțin timp după aceea, un bărbat cu chipul ars de soarele deșertului Galileei se precipită la picioarele lui Hristos, implorându-L: „Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău” (Matei 17, 15). Nefericitul tată descrie toate suferințele pe care le are de îndurat fiul său. După ce îl ascultă, Iisus exclamă: „O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine” (Matei 17, 17).

Să privim pururea spre Domnul*

Înaltpreasfințitul Ioachim

După înmulțirea pâinilor, Iisus Hristos dă drumul mulțimilor îndestulate, care par să nu fi înțeles sensul spiritual al acestei minuni, ci mai mult dimensiunea pragmatică, imediată a acesteia, voind să-L facă rege, care să le asigure pâinea supraviețuirii zilnice. Oarecum întristat sau dezamăgit de modul de înțelegere al celor care, în pustiul Betsaidei, împărtășindu-se doar din pâine și pește, au uitat prea curând că Cel ce a înmulțit merindele nu putea fi decât Dumnezeu-întrupat, Își trimite ucenicii într-o barcă, iar El se retrage în munte, ca să se roage, așa cum făcea adesea.

Frica de moarte și Iisus*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Dar noaptea devenise ca un iad
Corabia plutea pe valuri, în derivă,
Că vântul ce sufla le sta-mpotrivă,
Şi ucenicii-n deznădejde cad.

Târziu, o rază-n întuneric le apare,
Obscuritatea-n două se împarte.
Cine putea să fie-n plină noapte?
Era Iisus care mergea pe mare!

Văzându-L, ucenicii îngroziţi
Credeau că-i o fantasmă sau nălucă.
Strigară, ca un prunc cuprins de frică,
Pân’ce Iisus le zise: „Îndrăzniţi!”

Hristos – hrana sufletelor noastre

Înaltpreasfințitul Ioachim

Nu putem însă pierde din vedere faptul că există încă pe pământ oameni care suferă și ajung chiar să moară de foame. În mintea noastră nu poate atunci să nu se nască întrebarea: dacă Dumnezeu, din dragoste și grijă pentru om, a creat toate cele necesare traiului, de ce atâta lipsă, de ce există locuri unde hrana și apa par a lipsi cu desăvârșire sau locuri unde par a fi insuficiente?

Schimbarea la faţă - Taborul îndumnezeirii umane

Înaltpreasfințitul Ioachim

Asceza sinaitică a lui Moise şi urcuşul său mistic îl aduc doar până în pragul vederii lui Dumnezeu (cf. Ieşirea 33, 20), iar Ilie îşi acoperă faţa atunci când i se arată Dumnezeu (cf. I Regi, 19, 13). Norul este imaginea simbol al prezenţei şi inaccesibilităţii divine, el ascunde şi mărturiseşte această prezenţă în acelaşi timp, fiind acoperământul întunecat, misterios, în care Se îmbracă Dumnezeu.

Credința – condiția primordială pentru împlinirea unei minuni*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Cei doi orbi, deși nu-L puteau vedea pe Hristos, au auzit că unul dintre ai lor face mari minuni, așa că au hotărât să plece în căutarea Lui, pentru a-L întâlni și a-și încerca astfel ultima șansă. Poate că au rugat pe cineva să îi ducă la El, când au auzit că Marele-Taumaturg trece prin părțile lor. Și iată că mulțimea, care Îl însoțea mereu pe Iisus, se face auzită. Orbii încep să strige: „Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David!” (Matei, 9, 27). Când Iisus intră în casă, orbii se apropie de El și Iisus le spune: „Credeți că pot să fac Eu aceasta?

"Un popor în care unitatea națională și viața membrilor săi își găsesc sensul în Dumnezeu se poate considera privilegiat şi binecuvântat."

Înaltpreasfințitul Ioachim

Un popor care nu are deloc conştiinţa sensului existenţei sale în întâlnirea cu Hristos înviat, care nu crede în Învierea lui Hristos și în propria sa înviere, poate percepe încercările istoriei drept catastrofale, însă un popor în care unitatea națională și viața membrilor săi își găsesc sensul în Dumnezeu se poate considera privilegiat şi binecuvântat.
Astăzi, în ziua de cinstire a Imnului Național, vă îndemn să luptați, precum strămoșii de odinioară, pentru a păstra unirea dintre noi, care, înfăptuită prin credinţă, este o binecuvântare dată de Dumnezeu.

„Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!”

Înaltpreasfințitul Ioachim

Când Hristos a zis slăbănogului „Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale” (Matei 9, 2), aceste cuvinte au născut rumoare în rândul „teologilor” Legii Vechiului Testament, în înţelegerea cărora aceasta echivala cu o ofensă adusă lui Dumnezeu (Matei 9, 3). De fapt, refuzul cărturarilor de a recunoaşte în Iisus pe Fiul lui Dumnezeu (Ioan 19, 7) a determinat omorârea Lui prin răstignire (Ioan 19, 16).

Să ne lăsăm vindecați de Cuvântul lui Dumnezeu

Înaltpreasfințitul Ioachim

Evanghelia de astăzi prezintă una dintre aceste minuni săvârșite de către Mântuitorul și relatate în Evanghelia după Matei (8, 28; 9,1), anume vindecarea a doi demonizați din ținutul Gherghesenilor sau al Gadarenilor. După ceilalți evangheliști sinoptici, Luca (8, 26-39) și Marcu (5, 1-20), era doar un demonizat în ținutul acela, iar acest amănunt este relatat probabil pentru a sublinia faptul că pentru unul dintre demonizați suferința posesiunii era mai cruntă, mai morbidă.

Profetul Ilie

Înaltpreasfințitul Ioachim

„Viu e Dumnezeul nostru căruia eu Îi slujesc,

Că El a făcut pământul, cu tot neamul omenesc.

Tu popor ales de Yahve și de sorginte divină

Ai schimbat credința sfântă cu cea stearpă și păgână.

Pentru pedepsirea voastră c-ați uitat numele Său,

Cerul nu va mai da ploaie, până nu voi zice eu.

 Seceta și sărăcia va lovi aspru poporul,

Iară sufletele voastre vor învârtoșa Șeolul.”

 

Pe când Ilie profetul a spus aceste cuvinte,

Pagini