August 2018

16 August 2018

Parohia Sf. Gheorghe din municipiul Roman a primit vizita Părintelui Arhiepiscop Ioachim în dimineața zilei de 16 august a.c. pentru a binecuvânta începutul lucrărilor de restaurare la biserica parohiei, aceasta fiind încadrată ca monument istoric.

16 August 2018

Mii de pelerini vin la Mănăstirea Văratec cu prilejul celor trei zile de hram dedicate: Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec şi Sfântul Gheorghe Pelerinul. Biserica principală a mănăstirii este închinată sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, iar în incinta aşezământului monahal se află moaştele Sfinţilor Iosif şi Gheorghe.

15 August 2018

Miercuri, 15 august 2018, când Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, prin purtarea de grijă a părintelui Protoiereu Ioan Negoiță, Biserica Parohiei Păncești cu hramul "Adormirea Maicii Domnului” s-a gătit în straie de sărbătoare, devenind neîncăpătoare atât pentru credincioșii satului, pentru pelerinii veniți din satele învecinate, cât și pentru fiii din diaspora întorși la biserica lor de suflet, biserica copilăriei, biserica de acasă. 

 
15 August 2018

La Biserica „Precista Mare” din Roman a fost săvârșită, în seara zilei de 14 august a.c., slujba Vecerniei unită cu Litia și apoi slujba Prohodului Maicii Domnului la care au participat alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim peste 20 de preoți și mulțime de credincioși.

15 August 2018

În an "Centenar" primind arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, prin coordonarea Părintelui Protoiereu Negoiță Ioan și cu sprijinul Consiliului Județean Bacău și al Fundației „Episcop Melchisedec” – Filiala Bacău, astăzi, 14 August 2018, în plină desfășurare a programului eparhial din Protoieria Sascut  „TABĂRA CULTURALĂ: UNIRE ȘI UNITATE ROMÂNO-BASARABEANĂ”, copiii beneficiari ai acestui proiect, alături de un sobor de preoți, cadre didactice și voluntari au mers la Mausoleul de la Mărășești, spre a-și comemora strămoșii.

14 August 2018

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, însoțit de preotul protopop Dragoș Munteanu și de monahia Dionisia Șchiopu, directorul Fundației „Episcop Melchisedec” Roman, a vizitat principalele obiective aflate în curs de reabilitare din incinta curții Fundației romașcane.

 

14 August 2018

În perioada 7 – 11 august 2018, la Filia Poiana Negustorului din Parohia Pădureni, Protopopiatul Buhuși, s-a desfășurat proiectul „Școală de vară – prilej de bucurie și întâlnire cu Hristos”, la care a participat un număr de 60 de copii.

13 August 2018

Ȋn data de 12 august, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, prin implicarea preotului paroh Codrin Laslău, a consiliului parohial şi a credincioșilor din Parohia Cernu din Protopopiatul Moinești  a avut loc a II-a ediție a întȃlnirii celor întorşi în localitatea natală, sub genericul „Ziua Fiilor satului”.

13 August 2018

În data de 30 iulie 2018, Consiliul Județean Bacău, în calitate de Autoritate contractantă, și Fundația „Episcop Melchisedec” – Filila Bacău, în calitate de Beneficiar, au semnat Contractul de finanţare nerambursabilă nr. RO CJBC 350 2018 002 13874/30.07.2018, pentru proiectul „Amenajarea camerei de integrare senzorială pentru recuperarea copiilor cu autism sau alte tulburări de dezvoltare”, finanțat conform Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.

13 August 2018

În luna iulie 2018, Consiliul Județean Bacău în calitate de Autoritate contractantă și Fundația „Episcop Melchisedec” – Filila Bacău în calitate de Beneficiar, au semnat Contractul de finanţare nerambursabilă nr. RO CJBC 350 2018 001 13630/26.07.2018, pentru proiectul „TABĂRA CULTURALĂ: UNIRE ȘI UNITATE ROMÂNO-BASARABEANĂ”, finanțat conform Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Pagini