Cuvinte duhovnicești

Odă Sfântului Ștefan cel Mare, Voievodul românilor

Înaltpreasfințitul Ioachim

Priviți-i azi chipul  iconic scăldat în lumină și cânt,

Vedea-veți în Domnul Moldovei pe Ștefan cel Mare ca Sfânt.

El nu mai e luptătorul, nici vajnicul om diplomat,

El este de-acum rugătorul pentru toți cei cu suflet curat.

 

În mână mai ține tot paloș, ca semn de stindard și de cruce,

De parcă vrea să ne spună că tot el Moldova conduce.

Românul ce-n suflet mai simte credința cea dreaptă și bună,

Să creadă că-i fiul lui Ștefan și-i vrednic de stirpea străbună.

 

Acatistul Sfinţilor Români*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Icosul I

 

  Veniţi credincioşilor să prăznuim duhovniceşte pomenirea Sfinţilor români şi să cântăm laude celor aleşi de Dumnezeu, stâlpi neclintiţi ai Bisericii strămoşeşti: pe Apostolii lui Hristos, Andrei cel întâi chemat şi Filip, cei ce au semănat cuvântul Evangheliei în pământul străbun al ţării noastre, pe toţi mucenicii neamului, pe ierarhi şi învăţători, pe cuvioşi şi cuvioase, pe pustnicii rugători şi pe toţi drepţii din toate veacurile cu cinste fericindu-i, într-un glas să-i lăudăm, cântând:

Odă eroilor de pe Valea Oituzului

Înaltpreasfințitul Ioachim

Chiar bolovanii de pe stânci, purtați în vale de șuvoi,

Au devenit altar sfințit, zidit pe oase de eroi.

În nopți senine parcă vad pe cer luceferi strălucind

Sunt sufletele de eroi ce au căzut pe front luptând.

 

Aici, livezile sunt cimitir, iar pomii toți care rodesc

Sunt cruci ce moșii le-au sădit și de eroi ne amintesc,

Când clopotele-n sărbători ne cheamă iar la liturghie,

Ecou lor mai pomenește pe cei căzuți la datorie.

 

Poienile din munți sunt pline de iarbă bună pentru oi,

Palingeneza orbului din naştere

Înaltpreasfințitul Ioachim

Dumnezeu vru să arate în lume lucrarea Lui
Că Iisus, Lumina lumii, dă lumină orbului.
Și, spunând aceste vorbe, în țărână a scuipat,
Iar din tina rezultată cei doi ochi a modelat.

„Mergi îndată la Siloe, te spală pe față mult!”
Și, plecând la scăldătoare, s-a spălat și a văzut.
Apoi, după vindecare, orbul, devenind normal,
Toți vecinii se uimiră de acest fapt ireal.

Arhimandritul Epifanie, ctitorul înnoitor al Mănăstirii Măgura Ocnei, a plecat în veşnicie

Înaltpreasfințitul Ioachim

Pe colina Măgurei Ocnei străjuieşte, astăzi, o sfântă mănăstire ridicată cu multă osteneală şi jertfă, de o mână de măicuţe sub coordonarea unui vrednic monah, Arhim. Epifanie Bulancea.

Aşezământul monahal are o istorie lungă ce se pierde în negura vremurilor şi o înfăţişare nouă redată după anii 1989, când părintele Epifanie a cerut binecuvântarea ierarhului de pioasă amintire, Eftimie al Romanului, pentru a rectitori lăcaşul sfânt în cinstea praznicului împărătesc al Înălţării Domnului.

Primii vestitori ai învierii

Înaltpreasfințitul Ioachim

Sfântul Evanghelist Luca este cel care prezintă evenimentul învierii într-un mod aparte. El spune că: „În prima zi de după sâmbătă (duminica), foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Şi intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus. Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi, (adică doi îngeri) au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare (…) Au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci s-a sculat.“ (Luca 24, 1-6).

Ca toți să fie una*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Satul era comunitate,
Iubirea rodea unitate,
Tot omul avea demnitate,
Cinstea era realitate,
Cuvântul avea greutate,
Bătrânii-aveau întâietate.
Toți oamenii vorbeau frumos,
Întru iubirea lui Hristos.

 
Când ajungeau în sărbători
Părintele chema, în zori,
Grupuri de fete și feciori,
Harnici, cuminți, buni muncitori.
Lucra cu dânșii, uneori,
Să-și vadă satul plin cu flori.
Simțeau cum lumea iar renaște
Și-n toți Hristos se recunoaște.

Evanghelismos

Înaltpreasfințitul Ioachim

Gabriel arhistrategul,
Cu un crin frumos din Rai,
Se prezintă la fecioară,
Din partea lui Adonai.

"Bucură-te, el rosteşte,"
Cu o voce, tandră, calmă,
"Te-a ales pe tine Domnul
Să fii Fiului Său mamă."

Înspăimântată fecioara
De acest anunț sublim,
"Nu se poate!" zise dânsa
"Ce-i acest cuvânt străin?!".

"Duhul Sfânt din veci cu Tatăl
Va coborî peste tine,
Iar prin Fiul ce se naşte
Altă-mpărăție vine.

Duminica Sfintei Maria Egipteanca: Despre calea transfiguratoare a nevoinței

Înaltpreasfințitul Ioachim

Dacă în prima duminică a Postului Mare, Biserica serbează biruinţa Ortodoxiei asupra iconoclasmului, aşezarea ei la începutul postului e semn că perioada ce tocmai a început este una a luptei duhovniceşti ce trebuie să scape tendinţelor idolatrizante faţă de creaţie. A doua duminică, închinată Sfântului Grigorie, apărător al harului şi luminii necreate, e aşezată în această perioadă pentru a se arăta că orice efort uman independent de comuniunea harică cu Dumnezeu e sortit eşecului şi nu are valoare soteriologică.

Duminica Sf. Ioan Scărarul: treaptă în urcuşul spre Înviere

Înaltpreasfințitul Ioachim

Sfântul Ioan Scărarul este cel care, din materialele deja existente de la Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Atanasie, Sfântul Grigore Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur, a creat trepte suitoare spre bucuria cunoşterii lui Dumnezeu. Autorul Scării este cel care precizează cel mai bine că la Dumnezeu nu se poate urca decât pe scara virtuţilor. Viaţa creştinului – mai ales cea ascetică –, în Biserica lui Hristos, este comparabilă cu o scară care urcă la cer.

Hristos, scara care a unit cerul cu pământul

Duminica Sfintei Cruci – pomul vieţii sădit în mijlocul Postului

Înaltpreasfințitul Ioachim

Cu Duminica Sfintei Cruci ne aflăm deja în cea de a treia duminică din Postul Mare. În ceea ce priveşte înşiruirea duminicilor după conţinutul textelor scripturistice, ea trebuie înţeleasă ca făcând parte din programul catehetic al perioadei de început al Bisericii, ca pregătire liturgico-biblică în vederea primirii luminării de către catehumeni. Ele nu sunt prin aceasta mai puţin importante, având în vedere dispariţia acestei instituţii, ci se completează armonios ca semnificaţii cu cele amintite anterior.

Pagini