Samarineanca

Plecând Domnul din Iudeia,
Se-ndrepta spre Galileia.
Drumul înspre țara Sa
Prin Samaria trecea.

Evanghelia ne spune
Că acest popor anume
Nicidecum nu s-a-nțeles
Cu poporul cel ales.

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Cetățenii din Iudeia
Ce mergeau spre Galileia
Făceau cale ocoliotă
Prin Iordania vestită.

Dar Iisus nu s-a temut,
De aceea a trecut
Direct prin Samaria,
Pentru că un scop avea.

În Samaria sosind,
La Sihar, El s-a oprit
Lâng-o fântână vestită,
De la Iacob moştenită.

 

Era ziua în amiezi
Deodată, ce să vezi!
O femeie din cetate
Venea, c-un ulcior în spate,

 

Să ia apă răcoroasă
Pentru sine, pentru casă...
Priveşte surprinzător
Pe Iudeul călător.

 

Acesta îi cere apă.
Ea Îi răspunde, mirată:
„Tu, ce eşti dintre iudei,
Îmi ceri apă ca să bei!?”

 

Ştii doar că samaritenii

Nu se’mpacă cu iudeii.
„Femeie, de-ai fi ştiut

Cine-ţi cere de băut,

 

N-ai mai veni la fântână
Cu ulciorul tău în mână.
Ai fi dorit pe vecie
Să-ţi dea El apa cea vie,

 

Din care de bei o dată
Nu ţi-e sete niciodată.”
Femeia, atunci, atentă,
Dă o replică, prudentă:

 

Fântâna-i adâncă tare,
Nu văd cum ai fi în stare
Să-mi dai Tu apa cea vie
Să nu-nsetez pe vecie.

 

Nu cred că Tu eşti mai mare
Decât cel ce-a fost în stare
Să ne lase moştenire
Fântâna, spre pomenire!

 

Însă, din strămoşi noi ştim
Că, aici, în Garizim,
Locuieşte Dumnezeu
Nu la cei din neamul Tău.”

 

„Femeie, zise Iisus,
Nu-i aşa cum ţi s-a spus…,
Însă va veni un timp
Când nici pe munte, nici în câmp

 

Nu va fi loc de-nchinare
De pace şi de iertare,
Nici la voi în Garizim
Nici chiar în Ierusalim

 

Nici în apă sau văzduh;
C-adorarea este-n duh.
Duh este şi Dumnezeu
Chiar şi pentru neamul tău,

 

Dar pentru că eşti curajoasă
Eu îţi zic du-te acasă
Şi vin-aici, neapărat,
Cu ultimul tău bărbat!”

 

„N-am bărbat, dânsa a spus.”
„Ştiu, îi zise, blând, Iisus,
Cinci avuşi, iar care-l ai
Nu-i bărbatul tău, aşa-i?”

 

„Doamne, cum de nimereşti,
Nu cumva proroc Tu eşti?!
Ştim că va veni în lume
Mesia, Cel cu bun nume,

 

Care multe ne-o-nvăţa,
Nu eşti Tu Acel’, cumva!?”
Iisus paşnic o priveşte
Şi cu dragoste-i vorbeşte:

 

„Eu sunt, ce vorbesc cu tine
Cel din Veci, venit în lume.
Am luat trup omenesc
Ca pe toţi să mântuiesc,

 

Să scot oamenii din moarte,
Din necazuri şi păcate,
Să vindec pe cei bolnavi,
Să eliberez pe sclavi...”

 

Femeia samarineancă,
Cu o minte înţeleaptă,
Vadra sa o a lăsat
Şi-n cetate-a plecat.

 

Pe toţi care-i întâlnea
De Mesia le vorbea.
La cuvântu-i fermecat
Mic cu mare-au alergat

 

În afară din cetate
Să vadă, pe cât se poate,
Un Oaspete preafrumos
Domnul, Iisus Hristos.

 

Toţi, s-au închinat smerit,
Spunându-I: „Bine-aţi venit!”
Şi apoi s-au bucurat Cântând:

                              Hristos a înviat!

 

*Meditație lirică la Duminica Samarinencii

Citește mai multe articole despre: duminica samarinencii, poezie religioasa, arhiepiscop Ioachim