poezie religioasa

Imn la Adormirea Maicii Domnului*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Întru impulsul credinţei şi-al smeritei cugetări

Îndrăznesc şi eu, Fecioarei, să-i ofer nişte cântări.

Aşadar, slăvită Maică, de Dumnezeu Născătoare,

Primeşte cu bucurie şi smerita mea cântare.

 

Înmulţeşte-mi, Maică, râvna şi iubirea de-a-ţi cânta

Imn de preaslăvire sfântă, din suflet zicând aşa:

O, Preasfântă Născătoare, Fecioară, profund mister,

Care la plinirea vremii ai fost scară către cer,

 

Coborâtu-S-a din Ceruri, la noi, cei de pe pământ,

Fiul Cel născut din tine, prin harul Duhului Sfânt.

Dumnezeu nu pedepseşte, ci iubeşte!*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Misterul se-nţelege mereu doar intuitiv,

Pentru că în asta lume totul este relativ.

O pildă ne dă ideea de ce este-n transcendent,

Prin imagini şi prin pilde ni-l aduce-n imanent.

Pe Dumnezeu creatorul, necreat şi veşnic viu

Nu-l pătrundem în esenţă, însă îl vedem prin Fiu.

Dacă l-am văzut pe Fiul, asta ne este de-ajuns.

În Fiul venit în lume, ipostatic s-au ascuns

Tatăl - nenăscut şi Duhul - în fiinţa nepătruns.

Noi, când contemplăm misterul, primim sensuri negrăite:

Dumnezeu se revelează prin imagini infinite.

Lunaticul şi Iisus

Înaltpreasfințitul Ioachim

Are un duh de slăbiciune, cade uneori în foc,
Alteori se duce-n apă şi nu pot ca să îl mai scot.
Cade şi se zvârcoleşte şi face spume la gură,
Pleacă noaptea singuratic, ca o străină făptură.

L-am dus pe la vraci şi doctori, dar nimic nu s-a-ntâmplat.
L-am dus şi la sinagogă, şi tot nu s-a vindecat.
Dar am auzit prin oameni că numai Iisus Hristos
Ar fi cel care ar face acest copil sănătos.”

Frica de moarte și Iisus*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Dar noaptea devenise ca un iad
Corabia plutea pe valuri, în derivă,
Că vântul ce sufla le sta-mpotrivă,
Şi ucenicii-n deznădejde cad.

Târziu, o rază-n întuneric le apare,
Obscuritatea-n două se împarte.
Cine putea să fie-n plină noapte?
Era Iisus care mergea pe mare!

Văzându-L, ucenicii îngroziţi
Credeau că-i o fantasmă sau nălucă.
Strigară, ca un prunc cuprins de frică,
Pân’ce Iisus le zise: „Îndrăzniţi!”

ARTHOS și IHTIS

Înaltpreasfințitul Ioachim

Evanghelia ne spune că Iisus Mântuitorul,
Aflând că Irod Tetrahul a ucis Botezătorul,
Mişcat fiind de aceasta, discret şi trist, Se retrage
Îndeosebi în pustie, singuratic, să se roage.

Însă oamenii, aflându-L, după El veniră-n grabă,
Ca o turmă răvăşită, flămândă şi fără vlagă.
Blândului Păstor, văzându-i, I s-a făcut milă de ei,
Le-a turnat în suflet pace din potirul dragostei.

Ilie și profeții lui Ahab

Înaltpreasfințitul Ioachim

S-a apropiat profetul de popor, căruia-i zice:

„O, neam îndărătnic pururi și puternic la cerbice,

Până când voi șchiopăta-veți de cele două picioare

Adoptând păgânătatea cea stearpă, nimicitoare?

De ce ați lăsat credința în Dumnezeu Creatorul,

Jertfind lui Baal și Astartei, regele și tot poporul?

Iată eu, prooroc lui Yahve, sunt aici de unul singur,

Pe când profeții minciunii sunt cu sutele, desigur.

Hai să demonstrăm pe față, de nu este cu bănat,

Odă Sfântului Ștefan cel Mare, Voievodul românilor

Înaltpreasfințitul Ioachim

Priviți-i azi chipul  iconic scăldat în lumină și cânt,

Vedea-veți în Domnul Moldovei pe Ștefan cel Mare ca Sfânt.

El nu mai e luptătorul, nici vajnicul om diplomat,

El este de-acum rugătorul pentru toți cei cu suflet curat.

 

În mână mai ține tot paloș, ca semn de stindard și de cruce,

De parcă vrea să ne spună că tot el Moldova conduce.

Românul ce-n suflet mai simte credința cea dreaptă și bună,

Să creadă că-i fiul lui Ștefan și-i vrednic de stirpea străbună.

 

Gadara, Logosul și diabolos*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Căderea lor face ca iadul să-nceapă, și îngerii diavoli devin,

Lumina se stinge, răul încearcă să reintre în planul divin.

Mereu ispitește, deși nu există, să capete nume și sens,

Prin Cel Care Este Stăpân peste toate în spațiul galactic imens.

 

El știe Scriptura, cunoaște și legea, postește, e chiar achimit,

Un singur lucru nu poate s-accepte: să fie bun și smerit.

Când Domnul creează ființa umană, asemenea chipului Său,

Diavolul vine și-l ispitește, punându-i în minte duh rău.

 

Sânziene

Înaltpreasfințitul Ioachim

În luna lui cireşar pe pajişti scăldate-n soare,
Când cireşele se coc, apare o mândră floare.
Cu parfumul ei suav, ca mireasma liturghiei
Floarea Sfântului Ioan, este regina câmpiei.

Ea nu creşte în gradină sau la geamuri în palate,
Ci pe plaiuri,  prin  fâneţe şi în locuri neumblate.
În fapt, nici Ioan prorocul nu s-a născut în palat,
Dar a chemat în pustie şi pe rob şi pe-mpărat.

Nu vă-ngrijiți!*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Lumina lină va intra
Iluminând inima ta
Să vezi tot slinul pus în ea.
Apoi, cu grijă-l vei spăla,
Cu lacrimi de metanoia.
Tenebrele vor dispărea,
Iar chipul tău va fi frumos
C-a lui Hristos.

Vei fi doar rob lui Dumnezeu
Şi-L vei sluji cu zel mereu.
Nu vei mai fi nici fariseu,
Nici mamona şi nici ateu,
Chivernisi-vei orice leu
Cu gând curat că l-ai depus
În banca lui Iisus.

Sfinţii români

Înaltpreasfințitul Ioachim

Din acest popor ieşit-a mulţime de martiri,
Ierarhi, preoţi cucernici, monahi în mănăstiri.
De-acum douăzeci de veacuri, de la S'ant Andrei şi sciţi,
Neamul nostru în tot timpul a fost născător de sfinţi.

Veniţi astăzi credincioşii să cinstim cum se cuvine
Pe toţi sfinţii ţării noastre, chiar şi cei fără de nume;
Cu evlavie să mergem în lăcaşurile sfinte,
Lăudându-i cu credinţă, zicând cu luare-aminte:

Prietenii şi casnicii lui Dumnezeu*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Corabia vieţii porneşte pe valuri, cu Hristos comandant iscusit,
Adună din ape pe toţi scăpătaţii și-i duce la loc liniștit.
Duhul dă viață, căldură, lumină și arde tot ce-i păcat,
Fiindcă El știe că-n Raiul cel veşnic nu intră nimic necurat.

Apostoli, martirii, ierarhii, toţi drepţii, eroii credinţei cei paşnici
În cerul cel veşnic Hristos îi numește, prin Duhul, prieteni şi casnici.
Îi cheamă pe nume, pe toți îi iubeşte, le-ascultă ruga mereu,
În ei își cunoaște Chipul cel veşnic, ieșit din sufletul Său.

Paracletul

Înaltpreasfințitul Ioachim

Duhul cel veșnic și plin de lumină animă tot spaţiu-nstelat,

E raza cea vie, e viaţa din cosmos, dând sens la tot ce-i creat.

Duhul porneşte ca vântul subțire şi susură lin ca un cânt,

E roua divină sau apa vieţii ce cade ușor, fremătând.

 

Duhul e facla aprinsă în suflet din focul cel sacru din cer,

El arde puternic, aduce răcoare, că-i foc arzător, dar şi ger.  

Duhul dă viaţă din viaţa divină şi ţine în viaţă pe toţi.

El este lumina, căldura, puterea, deschizând a cerului porţi.

 

Prezență întru absență

Înaltpreasfințitul Ioachim

Duhul nu Se pogorâse, pământul părea stingher,
Însă binecuvântarea umplea spațiul  pân’  la cer.
Toți martorii Înălțării, uniți în duh anastatic,
Așteptau în rugăciune sublimul moment pnevmatic.

 

În Duminica tăcerii, Biserica, pe pământ,
Ne pregătește intrarea în epoca Duhului Sfânt,
Făcând  astfel pomenire de Părinții din Niceeea,
Se rostește rugăciunea lui Iisus, din vreme-aceea.

***

Pagini