arhiepiscop Ioachim

Evanghelismos

Înaltpreasfințitul Ioachim

Gabriel arhistrategul,
Cu un crin frumos din Rai,
Se prezintă la fecioară,
Din partea lui Adonai.

"Bucură-te, el rosteşte,"
Cu o voce, tandră, calmă,
"Te-a ales pe tine Domnul
Să fii Fiului Său mamă."

Înspăimântată fecioara
De acest anunț sublim,
"Nu se poate!" zise dânsa
"Ce-i acest cuvânt străin?!".

"Duhul Sfânt din veci cu Tatăl
Va coborî peste tine,
Iar prin Fiul ce se naşte
Altă-mpărăție vine.

Ziua Z…Ora …H...*

Înaltpreasfințitul Ioachim

„Voi, cei buni, curați și vrednici, cinstitori de Dumnezeu
Veniți..., primiți moștenirea lăsată de Tatăl Meu.
Căci în lumea efemeră în care M-am micșorat,
Când n-am avut de mâncare, din iubire, voi Mi-ați dat.

Iar când setea și arșița în pustiu Mă toropeau,
Ați scos apă din fântână din care Mi-ați dat să beau.
Precum știți, în lumea voastră, am fost străin pe pământ,
Dar Mi-ați dat, pentru trei zile, un locușor de mormânt.

Parabola celor doi frați

Înaltpreasfințitul Ioachim

Un tată unic și veșnic avea doi fii diferiți,
Ce-i crescuse în iubire, harnici, pașnici și cuminți.
Într-o zi mezinul casei, îi zice tatălui său:
„Tată, dă-mi ce mi se cade, parte din avutul Tău.”

Respectându-i libertatea, tatăl, fără șovăire,
Îi dă parte din averea lăsată drept moștenire.
Junele, luându-și darul, uitând iubirea de tată,
A plecat fără să spună într-o țară-ndepărtată.

Aritmetică divină (1+1=1)*

Înaltpreasfințitul Ioachim

„Îți mulțumesc, o, Doamne sfinte, că eu nu sunt ca toți ceilalți,
Avari, nedrepți, ca acest vameș, sau ca atâția desfrânați.
Postesc corect, cum spune Legea, de două ori pe săptămână;
La templu, plătesc zeciuiala, că nu am inimă hapsână.”
 

În spate, după un pilastru, smeritul vameș se ruga,
Bătându-și pieptul cu putere, și-n sinea lui așa spunea:
„O, Doamne sfinte, fie-ți milă de robul Tău cel păcătos!
Îmi iartă mie tot păcatul și-mi spală sufletul slinos!”
 

De Ziua Unirii Principatelor Române

Înaltpreasfințitul Ioachim

Români răspândiți în lume
Faceți astăzi joncțiune,
Să cunoască toată glia
Că există România!

Țara noastră-i țară sfântă,
De Dumnezeu ocrotită.
Avem o țară de sfinți,
De eroi și de părinți.

Astăzi Ștefan Domn cel Sfânt
Strigă la noi din mormânt
Să ne apărăm moșia
Țara noastră, România!

Hai, ieșiți cu crucea în mână,
După datina străbună,
Să ne aducem aminte
De strămoșii din morminte!

Toată nația română
E de sorginte creștină.
Tot pământul românesc
Are suflet creștinesc.

Sicomorul lui Zaheu*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Mânat de un impuls ascuns,
Acest pitic numit Zaheu
Ignoră azi statutul său,
Pornind să vadă pe Iisus.

Mulțimea făcând paravan,
Deși el glasu-I auzea,
El totuși nu-L putea vedea.
Speranța lui sfârși în van.

Însă un gând provocator
Trecu prin mintea lui Zaheu,
Că o zbughi instantaneu
Să urce într-un sicomor.

Fierbând în sine, bietul om,
Că-și vede visul împlinit,
Simțea că timpul a sosit.
Ca un copil, urcă în pom.

Diptice

Înaltpreasfințitul Ioachim

Cel făurit din praful Terrei, numit de Dumnezeu Adam,

Purta-va-n el lumina vieții, ca dar al Lui din neam în neam.

Iar când a fost plinirea vremii, în timpu-acesta curgător,

Trimis a fost Ioan profetul ca înainte-mergător.

 

Acesta nu era Lumina, ci doar un simplu făclier

Și a venit s-arate lumii Hristosul coborât din cer.

Ioan purta Lumina-n suflet, trăind viață de ascet.

El este ultimul din dyptic având mandatul de profet.

 

Lumina cea adevărată, venită-n lume ca Logos,

Plenitudinea lui 12*

Înaltpreasfințitul Ioachim

În acest tumult de oameni o femeie suferindă

Profită de îmbulzeală ca de Iisus să se-atingă.

Doisprezece ani, sărmana, curățirea sa firească,

Oricât a-ncercat femeia, n-a reușit s-o oprească.

 

A stat mai mult pe la doctori și mulți bani a cheltuit,

În zadar i-a fost risipa că nimic n-a dobândit.

Venind ușor pe la spate, femeia, cu gând curat,

S-a atins de poala hainei și-ndată s-a vindecat.

 

Grabnic Hristos se oprește și mulțimea interogă

„Cine a venit prin spate și mi-a pus mâna pe togă?”

A fi sau a nu fi

Înaltpreasfințitul Ioachim

Blândul păstor ne prezintă că undeva pe pământ
Era un bogat anume lipsit de discernământ.
Zilnic el făcea paradă în luxoasele-i palate,
Purtând haine de porfiră numai o zi îmbrăcate.

Paradoxal, chiar la poartă, așezat pe un zăplaz,
Un sărac pe nume Lazăr își spăla suflu-n necaz.
Bietul om avea tot trupul acoperit de escare,
N-avea nici medicamente și nimica de mâncare.

Semănătorul

Înaltpreasfințitul Ioachim

***

După această preludă, Iisus a zis în grabă:
„Cine are urechi bune s-audă și să-nțeleagă!”
 

Pentru ca să prindem sensul ei misterios
Să ascultăm exegeza facută chiar de Hristos:
 

Reluând cuvântul, iarăși, Hristos Domnul ne îndeamnă
Să-nsămânțăm primăvara  ca să culegem  în "toamnă"!

Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu Celui Viu,
Care, la plinirea vremii, a răsunat în pustiu.
Cuvântul, ca și sămânța, se aruncă peste tot.
Ea cade pe drum, pe piatră, în ciulinii pentru foc.

Egocentristul

Înaltpreasfințitul Ioachim

„O, Iisuse, Sfinte Doamne, Tu ca veşnic Dumnezeu
Fii milostiv şi-mi arătă unde este soţul meu.
Dacă este lângă Tine, îţi mulţumesc pentru toate,
Iar de este la-ntuneric, din milostivire-l scoate.”

 

Într-un vis din noaptea lungă de iarnă frigorigena
I s-arătă bărbatul care, trist, era-n gheenă.
Femeia-ncepu să plângă soarta celui pedepsit
Şi pe Dumnezeu să-l roage pentru soţul osândit.

 

Mreaja Logosului*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Dar, cum Iisus ajunge pe tărâmul cel tenebros,
Lumina se întețește ca un crepuscul frumos.
Cel născut din veci din Tatăl, ca Lumină din Lumină,
Retrimite iar în cosmos raze de supra-lumină.
 

Oamenii, zărind lumina coborâtă printre ei,
Se precipită să guste din preaplinul dragostei. 
Cel Care odinioară a zis: „Să fie lumină!”
Vine să restaureze templul Duhului - ruină.
 

Când lumina se aprinde între cosmos şi genune
Tot malul Tiberiadei este înţesat de lume.

Crucea Golgotei și mărul Paradisului

Înaltpreasfințitul Ioachim

Cine cunoştea atuncea că-n pomul din Paradis

Stă ascunsă Sfânta Cruce c-universu-i necuprins?

Aşadar, fii ai credinţei, mergeţi astăzi în biserici!

Veţi găsi pomul vieţii, adumbrind pe cei cucernici.

 

Staţi puţin în umbra Crucii, în smerită cugetare,

Şi din ea veţi primi fructul ca o veşnică mâncare.

Acest fruct va fi şi leacul spre sănătatea fiinţei,

Iar în suflet toţi simţi-veţi ontologia credinţei.

 

Metatemporalitatea va miji în suflete

Iară răul ce v-apasă va fugi cu tunete.

Dumnezeu nu pedepseşte, ci iubeşte!*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Misterul se-nţelege mereu doar intuitiv,

Pentru că în asta lume totul este relativ.

O pildă ne dă ideea de ce este-n transcendent,

Prin imagini şi prin pilde ni-l aduce-n imanent.

Pe Dumnezeu creatorul, necreat şi veşnic viu

Nu-l pătrundem în esenţă, însă îl vedem prin Fiu.

Dacă l-am văzut pe Fiul, asta ne este de-ajuns.

În Fiul venit în lume, ipostatic s-au ascuns

Tatăl - nenăscut şi Duhul - în fiinţa nepătruns.

Noi, când contemplăm misterul, primim sensuri negrăite:

Dumnezeu se revelează prin imagini infinite.

Pagini