Școala de vară

Școala de Vară „Pr. Înv. David Climescu”, în Protopopiatul Moinești

28 Iulie 2015

Proiectul este coordonat de pr. Nistor Mihai Dragoș și se va desfășura în perioada 27 iulie-6 august 2015, adresându-se copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.

Pentru buna desfășurare a activităților din cadrul Școlii de vară, s-au cooptat cadre didactice care vor coordona fiecare activitate după un orar prestabilit, acestea fiind ajutate de voluntari – elevi, studenți și credincioși ai parohiei .

Școală de Vară, în Parohia Horia

23 Iulie 2015

Joi, 23 iulie, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Parohia Horia din Protopopiatul Roman au debutat cursurile Școlii de vară.

În cadrul acestei prime întâlniri, după cuvântul rostit de părintele protopop Dragoș Munteanu cu acest prilej, în care a evidențiat inițiativa parohiei și dorința copiilor de a participa la astfel de activități organizate de biserică în perioada vacanțelor, a fost prezentată catehaza „Taina Sfintei Spovedanii pe înțelesul tuturor” și derulat filmul duhovnicesc  „Bogăția vieții creștine”.

Școala de Vară, în parohia Brătila I

16 Iulie 2015

            Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 15-22.07.2015, se desfășoară cursurile școlii de vară pentru copiii cu C.E.S.,  în Parohia Brătila I ,,Adormirea Maicii Domnului”, din protopopiatul Onești, în parteneriat cu Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.2 Comănești și Centrul de Servicii Sociale ,,Alexandra”, Onești.

Școala de Vară în Parohia Parava

14 Iulie 2015

Acestea se vor desfășura în perioada 13-23 iulie, având multiple ateliere tematice: sport, pictură, dans modern și popular, muzică, meșteșugărit, gastronomie, lectură.
Scopul organizării tuturor activităților este unul comun: reducerea riscului de abandon școlar prin sporirea gradului de interes pentru activitățile extracurriculare, precum și prin stimularea încrederii în forțele proprii.

Tinerii din Ghimeș-Făget sunt așteptați la Școala de Vară

10 Iulie 2015

Prin intermediul acestora tinerii vor fi implicați în proiecte cu caracter misionar-filantropic şi creativ-recreativ, , ateliere de pictură și cântece religioase, având drept obiectiv principal apropierea şi aprecierea valorilor moralei creştine. Programul se adresează tuturor tinerilor din localitate, indiferent de confesiune.

Copiii din Parohia Cornet iniţiaţi în tainele Culturii Cucuteni

9 Iulie 2015

        Parohia Cornet, după o activă participare în cadrul proiectului moineştean "Suflet curat în trup sănătos, bucuria copiilor", prin intermediul căruia cei mai tineri dintre enoriaşi au făcut cunoştinţă cu frumoasele meleaguri locale încărcate de duh şi cultură  prin intermediul plimbării cu bicicletele,  îşi deschide acum porţile îmbiindu-i pe copii pe drumul cunoaşterii unui vechi meşteşug românesc, în cadrul  Şcolii de Vară „Icoana din mâinile copiilor".

Școala de vară în pridvorul bisericii, la Parohia Fundu Tutovei

31 August 2014

 

În perioada 3-30 august, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, în Parohia Fundu Tutovei din Protopopiatul Bacău, comuna Plopana, județul Bacău, a avut loc Școala de Vară 2014. Ediția de anul acesta a debutat sub genericul Cultură și Cateheză în pridvorul bisericii. Cei mai tineri enoriași ai parohiei au participat la mai multe ateliere educative, între care amintim muzică și pictură, povestioare și cateheze despre Sfânta Euharistie și despre Sfinții Brâncoveni,  jocuri în aer liber, precum și proiecție de film religios și animat.

Pagini