Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, la sărbătoarea mănăstirii Zosin din Botoșani

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a slujit Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea Zosin, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și de alți ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Mii de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, la Sfânta Liturghie de la mănăstirea Zosin din Botoșani, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de un sobor de ierarhii membrii ai Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În cuvântul de învăţătură, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că sărbătoarea aceasta este expresia evlaviei pe care credincioșii o au față de mesagerii lui Dumnezeu și ocrotitorii oamenilor.

„Îngerii sunt fiinţe raţionale, fără trup, înzestraţi cu minte, voinţă şi putere. Ei reprezintă lumea creată nevăzută, adică netrupească, care nu poate fi văzută cu ochii trupeşti. Îngerii buni sunt cei care împlinesc voia lui Dumnezeu. Ei sunt duhuri trimise spre slujire pentru cei care vor dobândi mântuirea. Deci, scopul lor este de a binevesti voia lui Dumnezeu pentru ca oamenii să se mântuiască. Ce este mîntuirea? Mântuirea este unirea oamenilor cu Dumnezeu Cel veşnic viu. De aceea, pe de-o parte demonii caută să despartă pe oameni de Dumnezeu şi să îi dezbine întreolaltă, iar sfinţii îngeri caută să-i unească pe oameni cu Dumnezeu, să-i apropie unii de alţii ca să arate frumuseţea comuniunii oamenilor cu Dumnezeu şi întreolaltă”, a spus Preafericirea Sa. „Mântuitorul Iisus Hristos a spus: «Să nu disprețuiți pe cei mai mici dintre voi pentru că îngerii lor din Ceruri văd pururi fața Tatălui Meu care se află în ceruri». Adică în ceruri există îngeri păzitori și pentru cel mai modest și mai smerit dintre oameni. Pe baza acestei mărturii a Sfintei Scripturi, Biserica învață că fiecare om are un înger păzitor și noi cerem adesea în slujbele noastre «înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor al sufletelor şi al trupurilor noastre». De aceea, foarte adesea, îngerul păzitor a ferit de primejdii mari pe cei care erau credincioşi şi şi-au pus nădejdea în Dumnezeu. Acest înger păzitor este invocat în rugăciunile de seară şi anume, îi cerem ca să ne ierte pentru ce am greşit în ziua respectivă în faţa lui Dumnezeu şi să ne călăuzească spre toată fapta cea bună”, a mai precizat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

 La finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul României i-a felicitat pe toți cei care și-au serbat onomastica. „Felicităm pe toţi cei ce poartă numele de Mihail sau Mihaela, Gabriel sau Gabriela, Rafael şi toate celelalte nume. Vă dorim tuturor sănătate şi mântuire, mult ajutor de la Dumnezeu”, a spus Preafericirea Sa.

 La final, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a apreciat lucrările efectuate în cadrul acestui aşezământ monahal şi a felicitat obştea mănăstirii dimpreună cu toţi cei care s-au implicat în edificarea mănăstirii.„Această biserică este una dintre cele mai frumoase «făclii de înviere» şi întreg ansamblul arată ca o «noapte de Paşti şi ca o zi de Înviere». Este o deosebită bucurie pentru noi care ştim că aici era un simplu câmp să vedem acum un ansamblu monahal cu o incintă, poate cea mai mare incintă monahală din România, toate săvârşite într-un timp record prin contribuţia obştii de aici şi a multor binefăcători, mai ales din zonă. Această mănăstire este rodul hărniciei şi dărniciei botoşănenilor şi a altor credincioşi din ţară, dar în special a doi ctitori de aici din oraşul Botoşani. Însă rugăciunile obştei, înţelepciunea ierarhilor, mai ales a Înaltpreasfinţitului Teofan şi a Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul, care au urmărit lucrările de aici îndeaproape, arată că într-adevăr credinţa mută munţii”, a spus Preafericirea Sa. La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a mulţumit lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată. De asemenea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a mulţumit Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române şi a arătat că «sămânţa pe care a aşezat-o în acest pământ a dat rod bogat», deoarece piatra de temelie a bisericii aşezământului monahal a fost aşezată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în vremea când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în anul 2006.

Ca semn de preţuire pentru lucrările efectuate la aşezământul monahal, Patriarhul României a oferit părintelui Arhimandrit Teodosie Pleaşca ordinul Crucea Patriarhală pentru clerici, iar domnilor Victor Mihalache şi Ioan Popescu, ctitori ai lăcaşului de cult, le-a fost conferită Crucea Patriarhală pentru mireni. Ca semn de preţuire şi binecuvântare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit pentru Aghiasmatarul mănăstirii, ocrotit de Sfinţii Brâncoveni, o icoană reprezentând pe Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, având încrustat un fragment din sfintele sale moaşte. De asemenea, pentru biserica aşezământului monahal, Preafericirea Sa a dăruit o cruce de binecuvântare, precum şi mai multe cărţi liturgice şi de folos duhovnicesc.