preafericitul părinte patriarh Daniel

Rugăciune alături de Sfântul Grigorie Decapolitul la hramul bisericii din Parcul Cancicov

29 Iunie 2017

În prezența moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul, aduse în pelerinaj pentru prima oară în Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, dimpreună cu Preasfințitul Emilian Lovișteanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat joi, 29 iunie, Dumnezeiasca Liturghie la Biserica ”Sf. Apostoli” din municipiul Bacău. Răspunsurile la strană au fost date de corul maicilor de la mănăstirea Văratic, sub coordonarea maicii starețe Iosefina Giosanu.

Eveniment istoric și spiritual pentru comunitatea băcăuană

26 Iunie 2017

Moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul de la mănăstirea Bistrița – Vâlcea au fost aduse în pelerinaj pentru prima oară în Moldova. Într-o atmosferă de sărbătoare, numeroși băcăuani au luat parte la ceremonia de primire a sfintelor odoare și slujba acatistului care au avut loc în după amiaza zilei de 25 iunie, la Biserica ”Sf. Apostoli” din Parcul Cancicov.

Cinci zile alături de Sfântul Grigorie Decapolitul la Bacău

23 Iunie 2017

Timp de cinci zile, băcăuanii se vor putea ruga unuia dintre cei mai cunoscuţi şi cinstiţi sfinţi din cuprinsul ţării. Racla cu moaştele sfântului Grigorie Decapolitul de la mănăstirea Bistriţa-Vâlcea vor fi aduse în pelerinaj la biserica «Sf. Apostoli» din Parcul Cancicov, duminică, 25 iunie, orele 17.00, cu ocazia sfinţirii altarului sfântului locaş. Acestea vor rămâne la Bacău până joi, 29 iunie.

Conferință despre patriarhul Justinian Marina la Bogdănești

20 Iunie 2017

La Complexul Cultural din Bogdănești s-a desfășurat astăzi, 20 iunie, conferința preoțească a Protoieriei Onești, având ca subiect ”Patriarhul Justinian, slujitor înțelept și harnic al Bisericii strămoșești”. Organizată în contexul serbării ”Anului omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti” și al ”Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, întâlnirea a avut ca punct central prelegerea susținută, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de preot dr.

Moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul vor fi aduse la biserica ”Sf. Apostoli” din municipiul Bacău

17 Iunie 2017

Unul dintre cei iubiți și cinstiți sfinți ale căror moaște se află pe teritoriului țării noastre, Sfântul Grigorie Decapolitul, va ajunge pentru prima oară în Moldova. Racla cu sfintele sale moaște va sosi în pelerinaj la biserica ”Sf Apostoli” din municipiul Bacău, duminică, 25 iunie, a.c., cu prilejul târnosirii altarului acestui sfânt locaș.

Sfânta Mare Muceniță Chiriachi, la biserica ”Sf. Trei Ierarhi” din municipiul Bacău

10 Octombrie 2016

Ca o pregustare a serbării Sfintei Cuvioase Parascheva în eparhia Romanului și Bacăului, astăzi, 10 octombrie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte  Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și a Preasfințitului Corneliu, Episcopul Hușilor moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi de la Catedrala din Huși au fost aduse în procesiune la biserica ”Sf. Trei Ierarhi” din municipiul Bacău.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la ceas aniversar

30 Septembrie 2016

Preafericitul Părinte Daniel a aniversat astăzi, 30 septembrie 2016, nouă ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. La acest moment aniversar, după slujba Sfintei Liturghii, a fost oficiată o slujbă de Te-Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, a poporului român şi a Preafericirii Sale în cei nouă ani de slujire patriarhală.

Pelerinii din Eparhia Romanului și Bacăului primiți de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

18 Februarie 2016

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat în această dimineață, 18 februarie 2016, slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Patriarhală din București, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din Eparhia Romanului şi Bacăului, la un pelerinaj în București, alături de preoți și tineri din cele șase protoierii ale Eparhiei. Acesta a debutat prin săvârșirea Sfintei Liturghii la Patriarhie, iar răspunsurile la strană au fost oferite de Corala Ierotheos a preoților din Protopopiatul Onești.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, la sărbătoarea mănăstirii Zosin din Botoșani

9 Noiembrie 2015

Mii de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, la Sfânta Liturghie de la mănăstirea Zosin din Botoșani, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de un sobor de ierarhii membrii ai Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În cuvântul de învăţătură, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că sărbătoarea aceasta este expresia evlaviei pe care credincioșii o au față de mesagerii lui Dumnezeu și ocrotitorii oamenilor.

Patriarhul României în vizită pastorală în Mitropolia Moldovei și Bucovinei

7 Noiembrie 2015

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim este prezent zilele acestea în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și alți ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Vineri, 6 noiembrie, chiriarhul Eparhiei Romanului și Bacăului a făcut parte din soborul ierarhilor care, alături de Părintele Patriarh a oficiat slujba de sfințire a Așezământului de copii „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți.

Membrii Sfântului Sinod invitați la Palatul Cotroceni

28 Octombrie 2015

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-au întâlnit la Palatul Cotroceni cu prilejul invitației Preşedintelui României pentru marcarea aniversării a 130 de ani de la recunoașterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi a 90 de ani de la ridicare ei la rangul de Patriarhie. În cuvântul rostit cu această ocazie, domnul preşedinte Klaus Werner Iohannis a arătat că dubla aniversare, a Autocefaliei și a ridicării la rangul de Patriarhie, reprezintă „atât un prilej de bucurie pentru cre

Comuniunea sfinţilor ne cheamă la sfinţirea vieţii

14 Octombrie 2015

- Sfânta Cuvioasă Parascheva se întâlneşte la Iaşi cu Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena şi cu Sfântul Ioan Gură de Aur, spre bucuria pelerinilor –

Anul acesta, bucuria duhovnicească a sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi este sporită de primirea la Catedrala Mitropolitană din capitala Moldovei  a moaştelor Sfintei Mironosiţe şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, aduse de la Mănăstirea Simonos Petras din Muntele Athos (Grecia), precum şi a moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur, aduse de la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti.

Arhipăstorul Romanului și Bacăului, la Catedrala Patriarhală din București

30 Septembrie 2015

În Catedrala Patriarhală a avut loc astăzi, 30 septembrie 2015, după slujba de Te Deum, un moment aniversar cu prilejul împlinirii a opt ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a făcut parte din soborul de ierarhi care a slujit Dumnezeiasca Liturghie în această zi de sărbătoare pentru Biserica Ortodoxă Română.

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la începutul anului școlar 2015-2016

12 Septembrie 2015

Întrucât bazele educației se pun în familie, este esențial ca părinții, bunicii și rudele elevilor să conștientizeze rolul major pe care îl au în formarea personalității acestora și mai precis în formarea caracterelor, în promovarea valorilor perene sau permanente și în protejarea copiilor de anturajele nocive și de unele influențe negative ale internetului.

Pagini