Rugăciune pentru preotul Constantin Pădure mutat la cele veșnice

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oficiat în această miercuri, 11 noiembrie, o slujbă de pomenire la căpătâiul preotului Constantin Pădure, mutat la Domnul în seara zilei de marți, 10 noiembrie 2015.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oficiat în această miercuri, 11 noiembrie, o slujbă de pomenire la căpătâiul preotului Constantin Pădure, mutat la Domnul în seara zilei de marți, 10 noiembrie 2015. Înaltpreasfinția Sa a adresat cuvânt de mângâiere familiei părintelui Pădure și credincioșilor prezenți în număr mare la slujba de priveghi. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Părintelui Pădure, cel care a păstorit peste 30 de ani comunitatea din Broșteni, este depus în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Broșteni, Bahna, jud. Neamț. Slujba înmormântării va avea loc joi, 12 noiembrie 2015, ora 11:00, la Biserica parohială Broșteni.

Preotul Constantin Pădure s-a născut în data de 19.03.1959, la Bahna. Aici a urmat școala primară și gimnaziul, apoi cursurile Liceului ”Petru Rareș” din Piatra Neamț. A continuat studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, revenind, ca slujitor al Bisericii, pe melegurile natale.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în ceata drepților Săi!