Prima ediție a școlii de vară la Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Bacău

Centrul Socio-Educaţional „OSANA” al Parohiei „Intrarea Domnului în Ierusalim” Bacău, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Ioachim, a organizat în perioada 19-24 august 2021 Şcoala de vară „OSANA”  cu un număr de aproximativ 60 de copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani. Toate activităţile, deplasările cu autocarul, taxele de intrare la diferitele obiective turistice, dar şi mesele calde oferite în fiecare zi, au fost gratuite, fiind suportate de organizator.

        Activitatea a debutat cu sfinţirea centrului de către reprezentanţii Arhiepiscopiei Romanului  şi Bacăului,  părintele protopop Eugen-Ciprian Ciuche şi părintele Ciprian Olteanu. 
       În prima zi, copiii au desfăşurat jocuri de icebreak şi de cunoaştere, sub îndrumarea animatoarelor şi a organizatorilor. Au continuat cu un atelier de pictură şi desen, descoperindu-și personalitatea prin intermediul desenelor. După masă, au urmat jocuri exatlon, figurine din baloane colorate şi desene pe mână.
   Cea de-a doua zi copiii au petrecut-o alături de pompieri – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene”. Domnul Plt. Adj. Şef Murărescu Marius a prezentat copiilor lucruri deosebit de importante, noutăţi din cadrul campaniilor naţionale de informare şi educare a populaţiei “R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile sunt catastrofale”, “R.I.S.C. – Siguranţa NU e un joc de noroc!” şi “Nu tremur la cutremur”, “Fii pregătit”. Copiii au aflat ce trebuie să facă în cazul producerii unui incendiu, acasă sau la şcoală, în cazul unui cutremur unde ar fi indicat să se adăpostească sau cum trebuie să se comporte şi ce trebuie să facă în momente de urgenţă. Au aflat şi ce înseamnă apelul de urgenţă 112. Bucuria copiilor a fost prezentarea autospecialelor, a uneltelor de descarcerare şi a costumului de intervenţie. S-au amuzat la privirea şenilatei şi a vestitei izolete. I-a fascinat autoscara, cu care toţi au avut ocazia să privească oraşul Bacău de la înălţimea unui pompier.
         A treia zi, fiind sâmbătă, activitatea a fost seara, cu proiecție de film religios, sub oblăduirea Sf. Serafim de Sarov. Copiii au aflat despre viața sfântului prin vizionarea filmului „Serafima”. Discuţiile de la sfârşit au apropiat pe copii mai mult de sfânt.
         În cea de-a patra zi, Duminica „Umblarea pe mare” a fost tradusă pe înţelesul copiilor. Au construit bărcuţe şi le-au „dat la apă" pe Insula de Agrement, iar mai apoi copiii desculţi au încercat „păşirea pe apă". Nu le-a ieşit plimbarea pe apă, dar au recuperat bărcuţele, păstrând astfel apa curată. 
        A cincea zi a fost dedicată excursiei, în care copiii s-au închinat la Mănăstirea Bogdana, apoi la Biserica din Borzeşti şi la prânz au vizitat şi Protoieria Oneşti, unde copiii au primit masa caldă cu două feluri de mâncare şi un dulce, în cadrul proiectului „Masa Bucuriei”. Excursia a continuat cu intrarea la Salina Târgu Ocna, unde copiii s-au închinat în Biserica „Sf. Varvara”, apoi au petrecut 2 ore jucându-se şi admirând frumuseţea locului. Pentru majoritatea a fost prima întâlnire cu salina şi au fost impresionaţi.
      În ultima zi, cea de-a şasea, dimineaţa, copiii au fost la Baza Aeriană 95 „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”, unde au admirat avioanele care au decolat, elicopterele, muzeul şi capela unităţii prezentată de preotul militar Ioan Roncea. În cea de-a doua parte a zilei, alături de părintele organizator Ionuţ Epure şi copii a fost şi reprezentantul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, părintele inspector eparhial Daniel-Ionel Marari, de la sectorul cultural eparhial, care a vorbit copiilor despre importanţa bisericii și a împărţit diplome, îndemnându-i pe preoții împreună slujitori ai parohiei să continue activităţile culturale și catehetice pentru cei micuți.