Școala de vară

Școala de vară în Parohia Horia

11 Septembrie 2018

În cadrul acestui proiect au fost implicați peste 70 de elevi, de vârste cuprinse între 5 și 19 ani, și peste 10 voluntari. Apropierea sufletească și fizică de Sfânta Biserică a creat o atmosferă ideală stimulării bucuriei, comuniunii, creativității și competiției.
În fiecare duminică, începând cu prima a lunii iulie și încheind cu data de 7 septembrie, s-au desfășurat activități diverse prin care s-au exersat prietenia, inteligența, cumpătarea și concentrarea.

Prima ediţie a „Şcolii de vară” în Parohia Ruseni, Protopopiatul Bacău

9 Septembrie 2018

La activitățile desfășurate în perioada 30 august – 1 septembrie, au participat 40 de copii și 7 voluntari.

Fiecare zi a debutat cu rugăciuni de binecuvântare, apoi au urmat cateheze și multiple activități creative, educative, sportive, de dezvoltare personală și religioasă. La realizarea activităților amintite au contribuit preoți, cadre didactice și voluntari din rândul tinerilor parohiei.

Activități desfășurate:

Școala de vară la Parohia „Sfântul Gheorghe” din Bacău

31 August 2018

În primele două zile cei 64 de copii și tineri adunați în tinda bisericii băcăuane au participat la activitățile propuse de colaboratorii implicați, după cum urmează: „Natura- darul lui Dumnezeu”- prof. Chirica Mihaela- C.N. Pedagogic ,,Ștefan cel Mare” Bacău, "Sipetul cu gânduri (stră)mutate”- prof. dr. Gavriliu Laura- Irina- C.N. ,,Gh. Vrănceanu” Bacău, „Trăistuța cu vorbe fermecate”- prof. Andrei Ionela – C. E. ,,I. Ghica” Bacău, ,,Minunile Mântuitorului -modele de iubire lucrătoare prin fapte”- prof. Nechita Adrian- C.N.

„Școala de vară – Joc şi creaţie”, ediţia a V-a, în Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău

27 August 2018

Activităţile „Şcolii de vară” s-au desfășurat sub îndrumarea părintelui paroh Aurel Cîrlan şi a preoţilor slujitori Flavius Balaban şi Marian Gliga, cu participarea unor profesori din cadrul Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” şi cu sprijinul voluntarilor Asociaţiei „Treime de Arhierei”.

Proiectul cultural-catehetic Școala de Vară la Parohia „Sfinții Voievozi” din Roman

20 August 2018

Astfel, după ce părintele Valentin Băltoi a prezentat în rezumat, în fața credincioșilor prezenți, activitățile desfășurate în cadrul școlii, președintele ATOR și coordonatorul școlii de vară, Narcis Nicolae Bejan, a nominalizat pe cei 30 de copii beneficiari care urcând pe soleea bisericii au primit din partea organizatorilor câte o Diplomă de participare, cadouri constând în jucării, dulciuri, precum și propriile icoane pictate pe sticlă, care au fost mai întâi sfințite.

Școala de vară „Nu uita că ești român” în Tîrgu Ocna

19 August 2018

Activitățile școlii de vară s-au desfășurat pe parcursul unei întregi săptămâni în strânsă colaborare cu Parohia „Sfântul Ioan” și a avut 160 de participanți din rândul tinerilor din comunitate. A fost o săptămână plină de activități frumoase, inedite, ce au captivat pe tineri și i-au făcut să fie mândri că sunt români și să arate acest lucru tuturor. Atelierele în care s-a lucrat au fost: Atelierele de creație, Atelierele de hand-made, Atelierul „Știați că.....”, „Biserica: spațiu de comuniune” și „Sportul pentru toți”.

Copiii Parohiei Brad au participat la Școala de vară

3 August 2018

Ca și anul trecut, bucuroși și nerăbdatori, 22 de copii, elevi de la clasele pregătitoare până la clasa a VIII-a, s-au implicat entuziaști în activitățile propuse de părintele paroh Cătălin Chiper, împreună cu voluntarii.

În fiecare zi programul a început cu rugaciunea, apoi o oră de cateheză și discuții libere, în care copiii au avut ocazia să afle sau să aprofundeze noțiuni de credință ortodoxă și au avut posibilitatea să pună întrebări în legătură cu nelămuririle și problemele vârstei lor.

230 de copii și 45 de voluntari la Școala de vară, la Parohia "Buna Vestire" Tg. Ocna

31 Iulie 2018

Sub coordonarea preotului paroh Vasile Ion Panțîru și a doamnei profesor de Religie Ortodoxă, Chiticaru Oana, Școala de vară a avut un program specific după structura taberelor desfășurate pe teritoriul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Cei 230 de copii înscriși, cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, au fost împărțiți în 9 grupe și au participat la 9 ateliere, zi de zi, astfel încât toți copiii au trecut pe la toate atelierele învățând lucruri noi și atractive.

Ediția a IV-a Școlii de vară „Episcop Dionisie Climescu” a ajuns la final

30 Iulie 2018

Partenerii acestui proiect au fost: Protoieria Moinești, Primăria Moinești, UNICEF România, SC MIT IT CENTER SRL și Grădinița „Motanul Încălțat” Moinești.

În cadrul acestei școli de vară au fost desfășurate activități pentru un număr de 140 de copii, dintre care 50 de cazuri sociale. Copiii au fost împărțiți în funcție de vârste în 6 categorii denumite sugestiv: Îngeri, Arhangheli, Domnii, Puteri, Heruvimi și Serafimi.

„Cu Hristos în vacanţă”... la Berești Tazlău

30 Iulie 2018

Copiii au fost împărţiţi în 6 grupe de vârste apropiate, coordonaţi de către câte doi căpitani voluntari, care au condus şi îndrumat copiii la atelierele propuse anul acesta. Parohia a avut de gestionat în cadrul acestui proiect trei ateliere din cele şase, restul revenind şcolii şi cadrelor didactice ale acesteia. Primul atelier a constat într-o activitate de cateheză, care pe lângă activitaţile de autocunoaştere a propus copiilor cunoaşterea virtuţilor creştine, a Sfintei Liturghii, a textelor biblice şi a simbolurilor religioase. Voluntarii acestui atelier au fost: prof.

Pelerinaj la Catedrala patriarhală în cadrul Școlii de vară din Parohia „Sf. Dumitru" - Narcisa din Bacău

27 Iulie 2018

Astfel, după rugăciunile dimineții, s-au ținut cursuri de gătit, limbi străine, tenis de câmp, cursuri de prim ajutor, cursuri de prevenire a consumului de alcool și droguri etc. Punctul culminant al Şcolii de vară l-a constituit excursia la București, unde, cei 60 de tineri însoțiți de preoții parohiei au vizitat Catedrala Patriarhală, Palatul Parlamentului, Muzeul de Științe Naturale „Grigore Antipa”, Muzeul Național „Cotroceni”, Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” și altele.

Școala de vară în Parohia Cetățuia

27 Iulie 2018

Proiectul a fost coordonat de părintele paroh Iscu Niagu Andrei, în parteneriat cu Primăria Strugari. Au beneficiat de acesta 32 de copii, cu vârste între 7 si 16 ani, din satele Cetățuia și Răchitișu, îndrumaţi de doamnele profesoare de la Școala din Răchitișu, Ronțu Cătălina și Rusei Gabriela, și mediatorul Gurgu Adrian de la Școala din Strugari, ajutați și de 8 tineri voluntari, elevi și studenți, din cele două localități.

Școală de Vară în parohia Hangani din Protopopiatul Moinești

24 Iulie 2018

Proiectul s-a derulat sub coordonarea și implicarea activă a părintelui paroh Lazer Emilian și a cadrelor didactice voluntare de la Școala Gimnazială „Alexandru Sever“ Moinești, reprezentată prin: prof. Avrămescu Marcela, prof. Pleșcău Ramona, prof. Tisescu Irina, prof. Asandei Simona, prof. Luca Marinela, prof. Moisă Ana-Maria și prof. Ardeleanu Violeta. La cursurile Școlii de Vară au participat 25 copii, fii duhovnicești ai parohiei și elevi ai  Școlii Gimnaziale „Alexandru Sever“ - Moinești.

Şcoala de vară în Parohia Larga, ediţia a II-a

23 Iulie 2018

Deschiderea Școlii de vară din Parohia Larga a avut loc duminică 15 iulie, după Sfânta Liturghie când domnul primar Ec. Ioan Bujor a fost alături de copii dăruind 20 de costume populare parohiei şi şcolii pentru o bună desfăşurare a activităților cu specific tradiíonal românesc manifestând o bucurie deosebită față de tradițiiile populare și credința strămoșească.

Pagini