Odă eroilor de pe Valea Oituzului

La umbra fagilor bătrâni ce stau de strajă pe coline

Oituzu-și poartă unduios a sale ape cristaline.

El curge astăzi liniștit, dând sunet blând ca de cimpoi;

O, de-ar vorbi, câte ne-ar spune, din anii aceea de război!?

 

Ne-ar spune că acum un veac, această vale moldovană

Purta doar sânge de soldați, căzuți în lupta trans-montană.

În orice susur de izvor disting, ca-ntr-un prelung ecou,

Profundul geamăt de mister scăpat din pieptul de erou.

 

Pe creste mai găsesc și azi câte-un stejar uitat de ani,

În trunchiul lui tainic s-ascund schije și gloanțe de dușmani.

Și arborii ce cresc pe munți, aduc prinos de mulțumiri

Că-și trag toți seva din pământ udat cu sânge de martiri.

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Chiar bolovanii de pe stânci, purtați în vale de șuvoi,

Au devenit altar sfințit, zidit pe oase de eroi.

În nopți senine parcă vad pe cer luceferi strălucind

Sunt sufletele de eroi ce au căzut pe front luptând.

 

Aici, livezile sunt cimitir, iar pomii toți care rodesc

Sunt cruci ce moșii le-au sădit și de eroi ne amintesc,

Când clopotele-n sărbători ne cheamă iar la liturghie,

Ecou lor mai pomenește pe cei căzuți la datorie.

 

Poienile din munți sunt pline de iarbă bună pentru oi,

Dar glia lor este-nțesată de oseminte de eroi.

Tot pelerinul care astăzi străpunge munții prin Oituz,

El mai aude la tot pasul, sinistrul zgomot de obuz.

 

Această Vale-i catedrală ce-a devenit demult simbol,

Iar bogăția ei perenă sunt oasele de la subsol.

Veniți să facem anamneză de bravii noștri sfinți eroi,

Să trecem liberi azi pe vale, că este pace nu război.

*poem alcătuit cu prilejul comemorării a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial (Poiana Sărată, 7 octombrie 2016)