Lumina Sfântă a ajuns și în Eparhia Romanului și Bacăului

15 Aprilie 2017

Cu binecuvântarea ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, o delegație condusă de părintele arhimandrit Serafim Huzdup, a adus Lumina Sfântă, și în eparhia noastră.

Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a ajuns și la Bacău. Aceasta a fost adusă cu o aeronavă specială, puțin după orele 20.00, de delegația Eparhiei Romanului și Bacăului, condusă de părintele arhimandrit Serafim Huzdup, consilierul eparhial, delegat special al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim. La sosire pe Aeroportul ”George Enescu” din municipiul Bacău, reprezentanții Arhiepiscopiei, purtând Sfânta Lumină, au fost întâmpinați de un sobor de preoți în frunte cu părinții arhimandrit Pimen Costea, vicar-administrativ, și arhimandrit Andrei Ioniță, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, dimpreună cu preotul Costică Busuioc, protopop de Bacău, alături de slujitori ai Sfintelor Altare reprezentanți ai protoieriilor din Roman, Onești, Moinești, Sascut și Buhuși. Conform rânduielilor bisericești, Sfânta Lumina care-L reprezintă pe Mântuitorul Hristos, Cel ce a spus ”Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieții”, va fi dăruită credincioșilor la miezul nopții în fiecare dintre bisericile unde se va săvârși sfânta slujbă. Tot în această noapte, Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere, începând cu orele 24.00, de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, clerului şi credincioșilor prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.

(Pr. Constantin Gherasim)