Iunie 2018

2 Iunie 2018

Prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim în mijlocul credincioșilor din comuna Helegiu, Protopopiatul Onești, a făcut ca ziua de 2 iunie 2018 să fie o sărbătoare și o bucurie pentru toată comunitatea.

2 Iunie 2018

Au răsunat codrii din Măgura Ocnei de glasul clopotelor sfintei mănăstiri în ziua de prăznuire a Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, când s-a oficiat Sfânta Liturghie și totodată parastasul pentru părintele Epifanie Bulancea,  de la a cărui mutare la Domnul s-au împlinit 40 de zile.

 

2 Iunie 2018

Când Duhul cel veşnic, venit la Rusalii în formă de limbi ca de foc,
Aprins-a în oameni mulţime de candeli, unite-n buchet la un loc,
Biserica tainic se naşte în lume, creştinii numindu-se sfinți,
Că Duhul extirpă din suflet păcatul făcut de străvechii părinți.

1 Iunie 2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, de ,,Ziua Internațională a Copiilor", Grădinița cu Program Prelungit „Episcop Melchisedec", a invitat preșcolarii grupei mici și ai grupei mari să participe într-o excursie organizată pentru ,„copii de toate vârstele", deoarece celor mici li s-au alăturat și părinții lor.

1 Iunie 2018

În An Centenar - anul unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri de la 1918, cu binecuvântarea I.P.S. Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Protoieria Onești, alături de Biroul de catehizare din cadrul Sectorului Cultural al Administrației Eparhiale și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău, cu Primăria municipiului Onești și alături de toate instituțiile de învățământ din Onești și împrejurimi, a organizat și desfășurat festivitatea de premiere a Concursului Educativ  "Centenar - Jertfă și Recunoștință".  Evenimentul a avut loc la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Borzești, ctitoria marelui domnitor  Ștefan cel Mare și Sfânt.

1 Iunie 2018

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, membră a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, în perioada 30-31 mai 2018, a participat la Conferința internațională cu titlul „Servicii sociale în Europa”, ce a avut loc în localitatea Mikulov, Cehia.

1 Iunie 2018

La inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, în Protopopiatul Roman a fost implementat un proiect social-cultural-educațional sub genericul „Un zâmbet de copil în An Centenar”.

1 Iunie 2018

În după-amiaza zilei de 31 mai, copiii înscrişi la activităţile Centrului de zi pentru copii ,,Sfântul Arhanghel Rafail” Holt, au avut parte de o surpriză neaşteptată cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, 1 Iunie. Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, cei mici au avut parte de o zi diferită faţă de programul obişnuit al Centrului. Micuții au ascultat cu interes cateheza cu titlul: ,,Unitatea familiei, expresie a unităţii Sfintei Treimi”, cateheză ce face parte din programul catehetic ,,Ca toţi să fie una în Hristos Domnul!”. Acest program educativ face parte din cadrul Proiectul Eparhial ,,Cateheze în parohii” (ediția a IV-a), și este derulat cu prilejul „Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi al Anului comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri de la 1918".

Pagini