Noiembrie 2017

1 Noiembrie 2017

Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 31. 10.2017, a fost implicată, ca partener, în organizarea evenimentului de promovare a sustenabilității resurselor umane și de mediu, în parteneriat cu mai multe structuri publice și private din țară și străinătate. 

1 Noiembrie 2017

Cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a avut loc astăzi, 01 noiembrie 2017, ședința informativă cu angajații neclericali ai parohiilor din Protopopiatul Roman.

1 Noiembrie 2017

Arhiepiscopul Eftimie Luca va fi pomenit sâmbătă, 4 noiembrie 2017, la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, la împlinirea a trei ani de la trecerea la cele veşnice.

 

1 Noiembrie 2017

În perioada 3-5 noiembrie 2017, Parohia „Sfinții Voievozi” CFR din orașul Bacău își va serba hramul. Cu acest prilej va fi adusă spre închinare icoana relicvar cu o părticică din moaștele Sfântului Ioan Maximovici care se află în patrimoniul Catedralei arhiepiscopale „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.

1 Noiembrie 2017

Astăzi, marţi, 31 octombrie 2017, începând cu ora 17.00, a avut loc la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, decernarea premiilor şi a diplomelor, împreună cu expoziţia lucrărilor plastice (desen şi pictură) din cadrul Simpozionului „Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului”, desfăşurat în perioada 9-19 octombrie a.c., la inițiativa Protopopiatului Bacău, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

Pagini