Noiembrie 2016

7 Noiembrie 2016

IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent, în duminica a 24 după Rusalii (Înviere fiicei lui Iair), în mijlocul comunității ortodoxe din satul Luncani, comuna Mărgineni, Protopopiatul Bacău, comunitate păstorită de vrednicul preot Gânju Vasile. Cu acest prilej de intense emoții duhovnicești, Chiriarhul a oficiat slujba de resfințire a bisericii parohiale cu hramul “Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, de asemenea sfințind Așezământul Social „Sf. Vasile cel Mare” și  Capela mortuară  cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”. 

7 Noiembrie 2016

Prin implicarea preoților și credincioșilor din parohiile Protopopiatului Sascut, proiectul ”Întinde o mână și dă șansă vieții”, derulat de Sectorul Social Filantropic la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, vine în sprijinul persoanelor bolnave care au nevoie de sânge pentru depășirea problemelor de sănătate.

7 Noiembrie 2016

Cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, duminică, 4 noiembrie a.c , la intrarea în Parohia Viișoara dinspre drumul care conduce spre orașul Târgu-Ocna, o troiță nou construită a primit botezul sfințirii.

7 Noiembrie 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 1-3 noiembrie a.c., în Parohia “Izvoarele”, din Protopopiatul Bacău, la inițiativa părintelui paroh Cloșcă Ciprian, a avut loc o nouă activitate de ajutorare a enoriașilor aflați în condiții dificile de trai.

 

5 Noiembrie 2016

Sâmbătă, 5 noiembrie, în ziua de pomenire a celor adormiți, cunoscută în tradiția românească și ca „Moșii de toamnă”, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman. Aceasta a fost urmată de parastasul oficiat la trecerea a doi ani de la nașterea în ceruri a vrednicului de pomenire ierarh Eftimie Luca, cel care a păstorit pe scaunul vlădicesc din această parte a Moldovei între anii 1978 – 2014.

4 Noiembrie 2016

Un rabin plin de credință a venit la Iisus

Și căzându-i la picioare această rugă a spus:

„Doamne, singura mea fiică e bolnavă și pe moarte.

Vino la mine în casă, cât mai grabnic, de se poate.

 

Are doișpe ani copila și se chinuie cumplit,

Dacă moare, sărăcuța, neamul meu s-a pristăvit.”

Auzind aceste vorbe Iisus se învoiește.

Plecă înspre sinagogă, dar mulțimea-l îmbulzește.

4 Noiembrie 2016

Mâine, 5 noiembrie, în sâmbăta Moșilor de toamnă, la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, cu binecuvântarea și în prezența IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va fi săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie urmată, începând cu ora 11.00, de slujba de pomenire a Arhiepiscopului Eftimie Luca, la împlinirea a doi ani de la nașterea sa în ceruri!

4 Noiembrie 2016

Preoții din Cercul Pastoral “Sf. Antipa” de la Calapodești au răspuns invitației adresate de preotul paroh Ionuț Farcaș din Parohia "Sf. Arhangheli" din Parohia Lunca, comuna Filipeni, Protopopiatul Bacău. În cadrul acestei întâlniri a fost săvârşită Sfânta Taină a Maslului, la care au participat foarte mulți credincioşi alături de primarul localității, doamna Rodica Ambrozie și alte oficialități locale.

4 Noiembrie 2016

Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL la slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Justinian al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, oficiată în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime“ din Baia Mare, joi, 03 noiembrie 2016.

4 Noiembrie 2016

Ministerul Culturii și Corul Național de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” au inițiat de ceva vreme Programul Național “Cantus Mundi”. Scopul acestuia este integrarea socială a copiilor prin activitatea de grup reprezentată de cântul coral și se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani și cadrelor didactice din sistemul de învățământ românesc, ca grupuri țintă, și întregii comunități din care fac parte corurile membre, ca beneficiari. Formarea unui grup vocal, a unui cor, este la îndemâna oricărui cadru didactic cu pregătire muzicală.  Programul “Cantus Mundi” își propune, în schimb, investiția în formarea DIRIJORILOR în scopul implementării celor mai eficiente metode de formare și pregătire a corurilor.

Pagini