Vecernia hramului și concert de colinde la Parohia „Sfântul Nicolae” din Podiș

Marți, 5 decembrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia „Sfântul Nicolae” din Podiș, comuna Mărgineni, a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia de către un sobor de preoți aflat sub protia părintelui protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche. Bucuria comunității a fost dublată de așezarea unei icoane de mari dimensiuni a ocrotitorului sfântului lăcaș, prilej cu care credincioșii vor putea aduce prinos de mulțumire Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.

La finalul slujbei, spre bucuria celor prezenți, pentru a vesti sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, corala „Episcop Melchisedec” a Protoieriei Bacău a susținut un concert de colinde așezat pe notație liniară și psaltică, acesta fiind unul din multiplele evenimente la care preoții coralei vor participa în postul Crăciunului. 

Tot acum a fost și prima slujbă săvârșită în biserica din Podiș după ce aceasta a trecut prin reparații capitale în decursul anului 2023. Prin implicarea părintelui paroh Cosmin-Nicolae Duduman, alături de credincioși, autorități locale și oameni de bine, biserica din Podiș a beneficiat de modificări substanțiale în ceea ce privește structura și amenajarea spațiului interior, toate acestea așteptând în viitorul apropiat veșmântul sfințirii. 

(Pr. Răzvan Dimitrie Radu)