Valea Budului

În Postul Mare, PS Părinte Ioachim va oficia Sf. Maslu la Mănăstirea Valea Budului

27 Februarie 2014

În fiecare seară de vineri din perioada Postului Mare, începând cu ziua de 28 februarie, la orele 20.00, sub lumina crucii ce veghează deasupra satului Valea Budului, la biserica metocului chiriarhal „Acoperământul Maicii Domnului” se va săvârși taina Sfântului Maslu. Slujba va fi oficiată de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți. Preasfinția Sa va rosti rugăciunile de alinare și vindecare a suferințelor trupești și sufletești pentru cei aflați într-un ceas de cumpănă al vieții lor.

Slujba Sfântului Maslu la Mănăstirea Valea Budului

31 Ianuarie 2014

Credincioşii băcăuani şi nu numai ei sunt aşteptaţi în fiecare ultimă zi de vineri din lună la mănăstirea Valea Budului, pentru a participa la Taina Sfântului Maslu de obşte ce va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi. În această perioadă, slujba va începe la ora 19.00, iar în cuprinsul acesteia, Preasfinţia Sa, alături de rugăciunile specifice acestei sfinte taine, va rosti şi un cuvânt de învăţătură pentru credincioşii prezenţi.

Pagini