protopop costel mareș

A mărturisi înseamnă în primul rând a spune adevărul

14 Mai 2015

Evenimentul s-a desfășurat în contextul ”Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi al Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”, cu sprijinul Primăriei Comănești și a fost moderat de părintele protopop Costel Mareș.

Cu acest prilej, cei peste 600 de participanți, au avut ocazia de a-și procura ultima apariție editorială a maestrului, intitulată ”Dulci – Jurnalul unui câine scris de un puric DAN”, Comăneștiul fiind primul oraș unde a fost lansată această carte.

Moineștenii uniți în rugăciune pe Meteora Bacăului

5 Aprilie 2015

Însoțiți de preotul protopop Costel Mareș, pelerinii moineșteni s-au rugat alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, în biserica mănăstirii de la Valea Budului, loc binecuvântat și aflat sub ocrotirea Maicii Domnului, în cadrul Tainei Sfântului Maslu, marcând totodată și încheierea serilor de rugăciune din vinerile Postului Mare de la această mănăstire.

Pagini