Poiana

Școala din Biserică la Filia Poiana Negustorului

17 Septembrie 2019

Este cunoscut faptul că Filia Poiana Negustorului este compusă din populație de etnie rromă, care a reușit să-și manifeste credința în Dumnezeu prin ridicarea bisericii din sat, dorind în același timp să aibă preot care să răspundă nevoilor spirituale.

Părintele Dima Lucian a înțeles acest lucru și cu toate că a trecut puțin timp de la instalarea sa ca preot în această comunitate, legătura pe care o are cu copiii satului este una aparte, dânsul dorind ca aceștia să primească alături de învățătura Școlii și pe cea a Bisericii.

Daruri pentru copiii din Poiana Negustorului, Protopopiatul Buhuși

22 Iulie 2019

Darurile au fost pregătite de credincioșii parohiei Brad sub coordonarea părintelui paroh Chiper Cătălin, dorind a veni în sprijinul copiilor din Poiana Negustorului, care s-au bucurat de acestea și de dragostea credincioșilor din Parohia Brad.

Beneficiari au fost nu numai copiii ci și credincioșii din satul Poiana Negustorului care au împărtășit bucuria copiilor lor alături de părintele Dima Lucian.

Duminică în cadrul Sfintei Liturghii copiii au primit Sfânta Împărtășanie, iar la final au primit fiecare darurile aduse de părintele Dima paroh.

(pr. D L)

Școală de vară la Filia Poiana Negustorului

14 August 2018

Școala de vară a fost organizată de către părintele paroh Simion Răzvan Ioan, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, pe zile de lucru, cu diverse activități având ajutorul voluntarilor din această comunitate.

Astfel, în prima zi părintele paroh, împreună cu doamna înv. Colbu Mirela, a vorbit copiilor despre icoane, sfinți și cât de important este să alegi copilului nou botezat un nume de sfânt care să-l ocrotească, după care au urmat diferite jocuri de socializare în curtea bisericii cu hramul Sf. Treime.

Pagini