Parohia letea veche

Cerc pastoral în Parohia Letea Veche

28 Noiembrie 2019

Cu binecuvântarea Ȋnaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, părintele paroh Ioan Palur, împreună cu părintele slujitor Alexandru Palur, au organizat şi anul acesta activitatea de Cerc Pastoral în timpul postului Naşterii Mântuitorului, săvârșindu-se slujba Aghieasmei celei mici şi Taina Sfântului Maslu pentru izbăvirea de toată neputinţa trupului şi a sufletului. Apoi, mulţi dintre credincioşii prezenţi, s-au spovedit şi s-au împărtăşit.

Proiectul eparhial ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine!” în Parohia Letea Veche

11 Septembrie 2019

Astfel, cei peste 20 de copii au primit din partea Protopopiatului Bacău, prin bunăvoinţa părintelui protoiereu Costică Busuioc, rechizite, iconiţe, stilouri şi dulciuri ca simbol al preţuirii şi ca sprijin pentru începerea noului an şcolar. Copiii au fost nespus de încântaţi să simtă în parohia lor grija şi preţuirea Ierarhului nostru, a părinţilor şi a cadrelor didactice, care îşi împlinesc, cu timp şi fără timp, misiunea încredinţată lor de Bunul Dumnezeu.

Școala de vară „Hristos, izvor de bucurie veşnică”, în Parohia Letea Veche

2 August 2019

În parteneriat cu Parohia Holt, cu Școala Letea Veche cu Primăria din localitate şi cu Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Bacău, preoţii din localitate au susţinut un program intens de activităţi artistice, culturale şi catehetice. Cele peste 20 de cadre didactice voluntare de la şcolile din localitate au pregătit activităţi educative, pilde moralizatoare, jocuri sportive, concursuri interactive, mimă, chitară şi alte surprize pentru cei peste 100 de copii înscrişi la cea de-a doua ediţie a şcolii de vară de la Letea Veche.

Slujbă misionară în Parohia Letea Veche

4 Aprilie 2019

Soborul a fost alcătuit dintr-un număr de 7 preoţi conduşi de părintele paroh Palur Ioan iar cuvântul de învăţătură de la final a fost ţinut de părintele Victor Matei de la Parohia Solonţ, Protoieria Moineşti. S-a cuvântat despre post, rugăciune, boală şi vindecare, dar şi în contextul Anului omagial al satului românesc,despre chipuri de preoţi, profesori şi primari gospodari care pot schimba lumea prin acţiunile lor sociale, culturale sau administrativ-gospodăreşti bine realizate.

Concursul Naţional Catehetic ,,Hristos: sufletul satului meu” în Parohiile Letea Veche şi Holt

21 Martie 2019

Prin implicarea cadrelor didactice de la școlile din cele două localităţi, doamnele profesor Custură MihaelaCiudin DorinaBenedic MirelaSolomei Ionela şi Mocanu Alina,  a preoţilor  Ioan Palur, Iulian Adam, Valentin  Dăscălescu şi Alexandru Palur şi a voluntarilor, copiii au pictat, au desenat, au cântat imne şi cântări religioase specifice Postului celui Mare şi au simţit cum inima comunităţii este Însuşi Hristos Domnul, Cel care ne cheamă permanent la pocăinţă, la ascultare şi la respectarea valorilor tradiţionale ale satului române

Vizită de lucru a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim în Protopopiatul Bacău

28 Iulie 2018

Prima parohia vizată a fost cea de la Lazaret, din zona de Nord a orașului Bacău. Aici, Ierarhul a vizitat șantierul unde a fost ridicat un nou lăcaș de cult pentru a deservi nevoile spirituale ale enoriașilor din ce în ce mai numeroși și a oferit sfaturi în vederea finalizării lucrărilor în condiții optime și pentru a se continua cu pictarea bisericii în viitorul cel mai apropiat. 

Proiectul cultural catehetic tip Şcoala de vară în Parohia Letea Veche

6 Iulie 2018

Delegat din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, chiriarh al locului, a fost părintele inspector Daniel-Ionel Marari, care a implementat, şi la Letea Veche, programul catehetic eparhial ,,Ca toţi să fie una în Hristos Domnul!”. Copiii au fost nespus de bucuroşi să vizioneze filmuleţe tematice şi să asculte explicaţiile părinţilor, iar jocul şi voia bună au fost cele care au caracterizat în principal atmosfera de la Letea Veche.

Concursul Naţional Cultural-Artistic „Unirea: libertate şi responsabilitate” la Parohia Letea Veche

6 Martie 2018

„Titlul proiectului ales de parohia noastră a fost: Unirea, libertate şi responsabilitate, tocmai pentru că unirea de acum 100 de ani trebuie înţeleasă ca o stare de libertate, care însă necesită o responsabilitate în privinţa opţiunilor şi a căilor pe care le alegem în viaţă. Tinerii şi copiii de astăzi vor înţelege că Biserica Mântuitorului Iisus Hristos este singura care ghidează omul, nu doar spre fericirea veşnică, lucru ştiut deja de către toţi, ci şi către o stare de armonie şi o fericire efemeră aici pe pământ”, a declarat părintele Alexandru Palur.

Pagini