Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul pomenit la biserica sa din Municipiul Roman

Miercuri, 19 iulie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la biserica cu hramul Sfântul Ilie din Roman, a fost săvârșită slujba Vecerniei mari unită cu Litia, în cinstea ocrotitorului acestei comunități.

Soborul preoților și al diaconilor slujitori s-a aflat sub protia părintelui arhim. Pimen Costea, vicar eparhial, cel care a transmis binecuvântarea ierarhului. În cuvântul de învățătură, de la finalul slujbei, acesta a menționat importanța pe care o are pomenirea Sfântului Ilie în viața liturgică a Bisericii: Sărbătoarea Sfântului Ilie Tesviteanul ne aduce aminte de foarte multe lucruri frumoase ale Vechiului Testament, care, de cele mai multe ori, sunt date uitării din cauza lipsei de pomenire. Ilie este profetul pe care Dumnezeu îl ascultă în intimitatea tuturor rugăciunilor sale, pentru că, iată, el este cel care leagă cerul și îl dezleagă. Deși pare ceva ciudat acest mod de a te lupta împotriva oamenilor, el nu era un luptător împotriva oamenilor, ci împotriva păcatului. Față de păcat era intransigent și nu cruța în niciun fel pe cei ce făceau fărădelege.

La finalul Vecerniei a avut loc pomenirea ctitorilor sfântului lăcaș, dar și a părintelui arhimandrit Serafim Huzdup, slujitor al Catedralei arhiepiscopale din Roman și consilier eparhial, de la a cărui mutare la cele veșnice s-au împlinit anul acesta trei ani.

Părintele paroh Ciobanu Vasile Bogdan a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru arhiereasca binecuvântare, părintelui vicar pentru cuvântul de învățătură, părintelui protopop Dan Alexandru Antoce, părinților consilieri și părinților slujitori pentru prezență, și tuturor credincioșilor pentru implicare.