Sfântul Nicolae de la Buna Vestire Tg. Ocna, în Școala românească

9 Decembrie 2019

Vineri, 6 decembrie 2019 , cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim al Romanului și Bacăului, s-a desfășurat Concursul de creație Tradiție și Spiritualitate, ediția a VIII-a , concurs organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Tg. Ocna în parteneriat cu Parohia Buna Vestire, Raducanu din Tg.Ocna.

 Sub coordonarea profesorului de Religie Chiticaru Oana, în colaborare cu profesorii de Limba română din școală, Cristea Carmen și Pîrjol Gina, concursul s-a adresat elevilor de la clasele I-VIII, care au fost provocați să păstreze tradițiile autentice cinstindu-l pe Sfântul Nicolae prin cuvânt și culoare. Cele două secțiuni ale concursului, secțiunea Desene și Creații literare (compuneri și poezii), au valorificat talentele copiilor care s-au implicat într-un număr foarte mare. Prin cele 183 de lucrări, elevii au demonstrat și anul acesta interesul pe care îl au față de frumos, tradiție și viață duhovnicească. Deși în anii precedenți activitatea se desfășura în spațiul Bisericii, anul acesta Sfântul Nicolae a hotărât să vină în școală și să premieze pe toți copiii participanți în concurs. Astfel, prin inițiativa Parintelui Paroh Ioan Vasile Panțîru, toți elevii participanți au fost răsplătiți pentru efortul și munca depusă , primind pachete cu dulciuri (ciocolate,  fructe, cornuri), covrigi, suc și apă, iar elevii care s-au evidențiat prin lucrări și creații deosebite, au fost premiați cu jocuri distractive și educative, cărți creștine, blocuri desen, seturi de carioci și creioane colorate, truse geometrice, pixuri etc. Au fost acordate patru premii speciale la clasele I-IV, iar la clasele V-VIII  trei premii și o mențiune.

    Concursul, devenit deja o tradiție în școală, și-a atins scopul, iar elevii claselor I-IV s-au întrecut în a-l reprezenta pe Sfântul Nicolae cât mai sugestiv așa cum ochiul și inima de copil îl vede. La clasele V-VIII, elevii au dovedit originalitate atât în versuri cât și în compunerile create, premiul I fiind obținut de eleva Preda Miruna, din clasa a VII-a, cu poezia Nostalgie de Iarnă. Întrucât timpul a fost foarte frumos și generos, activitatea s-a desfășurat în aer liber, pe terenul sportiv, la aceasta asistând și părinții elevilor care au dorit să participe, bucuria și emoțiile fiecăruia fiind prezente în fiecare suflet prezent. Prin activitatea-concurs desfășurată, Sfântul Nicolae a fost și anul acesta prezent în rândul copiilor fiind cinstit, iubit și mărturisit.

Prof. religie Ortodoxă Chiticaru Oana

Școala Gimnazială Nr. 1 Tg. Ocna

Citește mai multe articole despre: Biserica Buna Vestire Tg. Ocna, protopopiatul onesti