Sfânta Liturghie arhierească la Biserica „Buna Vestire” din Bacău

În Duminica a cincea din Postul Mare, închinată de Sfânta Biserică pomenirii Sfintei Maria Egipteanca, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Buna Vestire” din Bacău.

Comunitatea credincioșilor parohiei băcăuane „Buna Vestire” a trăit bucuria de a participa la Sfânta Liturghie arhierească în Duminica a cincea a Postului Mare, primind în mijlocul ei pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Din soborul preoților slujitori au făcut parte preacuviosul părinte Pimen Costea, vicar eparhial, preotul Ciuche Eugen Ciprian, protopop al Protopopiatului Bacău, preoți din administrația eparhială și preoți din urbea Bacăului.

După citirea Sfintei Evanghelii, părintele arhimandrit Pimen Costea a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre nevoințele Sfintei Maria Egipteanca, despre credința ei profundă și puterea de a-și schimba viața, intrând în căința și lacrimile lui Dumnezeu, ajungând la înălțimea duhovnicească a sfinților și rămânând pildă de pocăință a celor care doresc să urmeze lui Hristos.

„Astăzi o cinstim pe Maria Egipteanca, un model de căință, asceză, de viață curată. O femeie cu un trecut destul de agitat, cu o viață libertin trăită, a cărei dorință de a se apropia de lemnul Sfintei Cruci este împiedicată de Maica Domnului. După 17 ani de trăire în păcat, dorința ei se lovea de această neputință. Ce îi dădea imbold să dorească atingerea de lemnul Sfintei Cruci nu era doar credința ei. În acest sens avem și exemplul tâlharului de pe cruce, care deși lângă Mântuitorul Hristos, părea că este străin de scena răstignirii privind oarecum distanțat de ceea ce se întâmplă. Mai mult decât atât aude din gura celuilalt confrate cuvinte de hulă care-l deranjează.  El ia atitudine inexplicabil, neavând niciun argument că ar fi știut despre aceasta. El Îi spune lui Hristos „Doamne pomenește-mă când vei veni întru Împărăția Ta”. Ori lucrul acesta ne întărește certitudinea că omul avea ceva credință. Să-i spui cuiva pe care-L vezi pentru prima dată, despre care ai auzit, dar pe care nu L-ai întâlnit niciodată, să intri în Duhul lui Dumnezeu și să-I spui: „Pomenește-mă când vei veni întru Împărăția Ta”, pare o formă de cunoaștere care este străină multora dintre cei ce știau despre Hristos. Știutorii s-au dus deoparte și L-au acuzat cu moartea, neștiutorii însă se apropie de Hristos și devin moștenitori ai Raiului: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai”. Maria Egipteanca împiedicată fiind a ajunge la lemnul de viață dătător al Sfintei Cruci se retrage într-un colț al curții plângând și văzând chipurile luminoase ale celor care ajungeau la închinare, conștientizează pricina pentru care ea nu poate să ajungă acolo și mărturisește tuturor că este un om păcătos și își ia ca angajament în fața Maicii Domnului că viața ei nu va mai semăna deloc cu ceea ce făcuse până atunci, ci se va strădui ca ea să placă lui Dumnezeu întru toate cele ale existenței ei. Drumul ei de 17 ani petrecuți în păcat se transformă în 47 de ani petrecuți întru nevoință cu totul deosebită în pustiul Iordanului, departe de orice privitor, de orice plăcere, de orice îngâmfare a lumii acesteia, contravenind parcă dialogului lui Ioan și Iacov cu Hristos, din Evanghelia de astăzi. Ea dobândește harul Duhului Sfânt, încât Zosima o vedea rugându-se la un cot de pământ, neștiind dacă este făptură omenească sau îngerească. Viața ei devine pildă a căinței autentice la care omul este chemat și poate oricând să participe. Ce cere Dumnezeu de la noi? Să ne facem prioritar drumul către Împărăție, iar toate celelalte vor veni de la sine. De fapt ce ne dorim noi de la viață? Important este să ne pocăim, iar a ne pocăi înseamnă a intra în căința lui Dumnezeu, a intra în lacrimile lui Dumnezeu pentru om. Și Dumnezeu a plâns. O dată pentru Lazăr, iar altădată pentru cetatea Ierusalimului. Asta ne arată că omul are posibilitatea să intre în căința lui Dumnezeu și să se bucure de darul mântuitor pe care Dumnezeu ni l-a pregătit”.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat credincioșilor câteva îndemnuri necesare împlinirii vieții duhovnicești în perioada de timp a postului, vorbind despre formele de asceză ale creștinului contemporan și despre libertatea alegerii de a împlini binele.

„Ostenelile duhovnicești pe care noi le facem în biserica lui Hristos constituie un buchet de asceză pentru faptul că prin voință și cu forța minții am participat astăzi la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. În asceză au trăit sfinții creștinătății, exemplul cel mai concludent fiind sfânta pe care astăzi o cinstim. Deși a petrecut o viață păcătoasă stând departe de Dumnezeu, cu ea s-a petrecut acea mutatio mentis sau metanoia, care înseamnă răsucirea minții către Dumnezeu și către lumină. Pentru a ajunge la această lumină ea a acceptat să se retragă din lume și să ducă o viață ascetică. Astăzi nu suntem chemați pentru aceasta, pentru că nici posibilitățile materiale sau psihice nu îngăduie. Dar asceza este o mare virtute și de aceea trebuie împlinită. Astăzi creștinul face asceză în mai multe feluri. Se abține de la anumite plăceri pe care le are zilnic, se luptă cu tentațiile generate de tehnica unei lumi sofisticate și robotizate alegând să apese pe o tastă care se află la doar câțiva milimetri de o alta, prin aceasta alegând între bine și rău. Conștiința este cea care analizează faptele noastre și ne spune ceea ce este bine și ceea ce este rău. Și care este cel mai mare bine pe care îl poate face omul? Un părinte spunea că a face binele este a se orienta permanent către Dumnezeu și a nu uita că El este Stăpânul vieții tale, că El este existența ta și cum Dumnezeu există prin tine, așa tu exiști prin El. Nimic nu există fără Dumnezeu. Cel mai mare bine este amânarea răului, iar cel mai mare rău este amânarea binelui. Rămâneți sub mantia iubirii Maicii Domnului”.

Preotul paroh Iulian Mușat, în numele credincioșilor Parohiei „Buna vestire” și al preotului coliturghisitor Ionuț Avram, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru rugăciunea liturgică și prezența în mijlocul comunității băcăuane, amintind importanța lucrării episcopale în Biserică.

„Aici, la școala lui Hristos, care nu este alta decât Sfânta Sa Biserică, primul învățător a fost și a rămas episcopul, care nu este ales de popor, ci de Duhul Sfânt. Episcopul care este cap al unei comunități și care nu reprezintă altceva decât o icoană. Noi știm că cine primește cu bucurie ierarhul, Îl primește pe Însuși Dumnezeu în casa și în sufletul său. Pentru noi și credincioșii care vin de obicei în această biserică sunteți cel care faceți legătura noastră cu Dumnezeu la un nivel mult mai înalt. Vă mulțumim pentru faptul că astăzi ați ales să fiți în mijlocul comunității noastre”.

Tot în cadrul Sfintei Liturghii din această zi au fost pomeniți în rugăciune ctitorii acestui sfânt chivot băcăuan, precum și preoții care și-au împlinit slujirea sacerdotală la altarul acestuia și au trecut în veșnicia lui Dumnezeu.

La acest moment de sărbătoare parohială, răspunsurile liturgice au fost oferite de membri ai Corului academic de muzică psaltică Byzantion, condus de protopsaltul Adrian Sârbu.