Ședință administrativă la Protopopiatul Sascut

10 Noiembrie 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea Pâncești a avut loc în ziua de 10 noiembrie ședința lunară a preoților din Protopopiatul Sascut.

La această ședință administrativă, delegați din partea Centrului eparhial de la Roman au fost Părintele Eugen-Ciprian Ciuche, Consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar și Părintele Daniel-Ionel Marari, directorul Biroului de catehizare din cadrul Sectorului Cultural.

Cu ocazia întâlnirii, Preotul Rusu Constantin de la Parohia Cornățel a prezentat referatul cu titlul:„ Sfântul Antim Ivireanul, apărător al drepturilor și prerogativelor scaunului mitropolitan al Ungrovlahiei asupra mănăstirilor închinate Sfântului Mormânt, exponent al epocii de trezire a Conștiinței naționale în Țara Românească, apostol și martir al dreptei credințe; viața sfântă și lucrarea duhovnicească”.

În continuare au luat cuvântul pe marginea acestei lucrări și delegații Centrului eparhial. Imediat după inedita prezentare, a existat o sesiune de întrebări și răspunsuri, fiind scoasă și mai mult în evidență personalitatea ilustrului ierarh și marea sa contribuție, el fiind „un ctitor nu doar de limbă românească, ci și de locașuri zidite”.  Sfântul Mitropolit Antim, pe lângă minunatele realizări cărturărești și edilitare a pus și bazele „primei biblioteci publice de împrumut”.

La finalul întâlnirii, părintele consilier Eugen-Ciprian Ciuche a mulțumit preoților care au participat la Campania de donare de sânge ”Întinde o mână și dă șansă vieții!”, aceștia fiind foarte receptivi pentru ajutorul aproapelui.

Tot cu acest prilej, părintele director al Biroului de Catehizare a prezentat pe scurt câteva dintre programele catehetice pentru adulți și copii, mai exact Programul „Hristos împărtășit copiilor”, „Alege Școala”, Proiectul eparhial „Cateheze în parohii” și proiectul patriarhal pentru adulți „Calea Mântuirii”, solicitând preoților să se implice în implementarea lor acolo unde există disponibilitate și potențial, insistând și pe dezvoltarea unor proiecte cultural-catehetice parohiale.

La final părintele secretar a mai solicitat părinților și completarea câtorva chestionare referitoare la activități de cateheză și tineret, construcții și terenuri, transmițând și alte comunicări administrative.

 (Pr. Daniel Marari)