Școala de vară, în Parohia Țepoaia din Protoieria Sascut

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 15-17 iulie, în Parohia Țepoaia din Protoieria Sascut s-a desfășurat școala de vară din acest an sub însemnul „Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de Rai”.

În cadrul activităților, copiii au fost sprijiniți și îndrumați de familia preotului să simtă bucuria jocului, trăind împreună experiențe deosebite. 

Activitățile au debutat sâmbătă, 15 iulie, în curtea și interiorul bisericii din Țepoaia. Copiii au participat la diferite ateliere cum ar fi muzică și poezie, ateliere de antrenare a atenției și gastronomie. La finalul zilei, copiii au participat la Taina Spovedaniei. 

Ziua a doua, duminică, 16 iulie, copiii și o parte dintre părinți au participat la Sfânta Liturghie unde au primit Sfânta Împărtășanie. Participanții au rostit la momentul potrivit, în cadrul Sfintei Liturghii, Rugăciunea „Tatăl nostru”, iar la final au intonat cântece învățate la atelierul de muzică din ziua anterioară.   

După amiază, evenimentul s-a mutat în curtea bisericii monument istoric din satul Fundătura Țepoaiei unde s-au alăturat și copiii din zona respectivă. 

Aici au fost prezenți peste 40 de copii și părinți unde, într-un cadru de poveste, s-au continuat atelierele ludice. Copiii au învățat să tragă cu arcul, au învățat să lucreze în echipă bucurându-se împreună de activități distractive, dar și educativ-religioase. Toate activitățile au avut menirea de a crea contextul ca toți copiii din satele componente ale parohiei să-și întărească relațiile de prietenie și unitate. 

În a treia zi de activitate, copiii au fost duși cu microbuzul școlar în orașul Bacău având ca traseu de vizitare: biserica cu hramul Sfântul Ștefan cel Mare, unde copiii s-au întâlnit cu preotul care le-a fost timp de 15 ani părinte duhovnicesc, biserica cu hramul Sfântul Gheorghe, unde actualul preot le-a prezentat copiilor din parohie pe părintele duhovnic al familiei sale, Chirica Gheorghe, care împreună cu doamna preoteasa Mihaela Chirica i-a primit cu toată dragostea părintească. 

Copiii au mers și s-au bucurat de activități recreative pe Insula de agrement și Parcul Cancicov din Bacău. 

Pentru a realiza această excursie s-au implicat primarul comunei Motoșeni și directorul Școlii Gimnaziale Motoșeni care au pus la dispoziție microbuzul școlar. 

De asemenea, în cadrul activităților s-a implicat în mod activ și doamna învățătoare Tilici Lenuța. 

În fiecare dintre cele trei zile copiii au primit răcoritoare și câte o masă caldă, iar în ultima zi au servit pizza în oraș, alături de întregul grup.

Pr. Olariu Florin