Școală de vară, în Parohia Secuieni

10 August 2015

În perioada 04-18 august, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Parohia Secuieni  din Protopopiatul Roman se vor desfășura cursurile unei Școli de vară la care vor participa tinerii satului.
 

Această activitate cultural-religioasă de tipul Școală de vară desfășurată, face parte dintr-un program mai larg elaborat la inițiativa Protopopiatului Roman și este destinată tinerilor care în perioada vacanței de vară doresc să îmbine dobândirea de noi cunoștințe de cultură generală cu tradițiile autentice ale Ortodoxiei locale, în spațiul oferit de biserica satului.

În cadrul primei întâlniri, desfășurate în ziua de 04 august, a fost prezentată cateheza Taina Sfântului Botez, apoi copiii au fost antrenați în diferite jocuri educative și au fost istorisite povestiri moralizatoare foarte apreciate de cei prezenți.
                        „Această primă întâlnire are ca scop continuarea acumulării de cunoștințe religioase dobândite de copii la ora de religie, realizarea de punți de legătură între tineri  de condiții diferite, precum și  educarea copiilor prin metode nonformale atât de dragi vârstei lor: jocuri, povestiri, etc. În cadrul acestei Școli de vară, în perioada următoare, vor avea loc activități sportive, artistice și duhovnicești împărțite în ateliere de lucru,  dintre care amintim:  participarea la slujbele bisericii, vizionare de film, lectură, desene pe asfalt”, precizat părintele Pîcă Daniel.