Școala de vară în Parohia Parava

În perioada 16-20 august 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, prin implicarea preotului paroh Prisecariu Marius Gheorghiță și a trei voluntari cadre didactice, în Parohia Parava a fost organizată "Școala din tinda bisericii".

La acest program a participat un număr de 40 de copii, cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani.

Fiecare zi de activitate a început în biserică odată cu rugăciunea de dimineață urmată de diferite activități sportive, educative și recreative care au captat atenția celor mici.

În prima zi, cei prezenți au vizionat un film pe tema bullying-ului. La finalul filmului, tinerii au identificat formele de manifestare ale acestui fenomen foarte des întâlnit și au înțeles efectele lui dăunătoare.

În a doua și a treia zi, activitățile au fost mult mai dinamice. Astfel, copiii din parohie au făcut o drumeție din satul Parava în satul Teiuș unde, după o scurtă rugăciune în biserica acestei comunități și o gustare, și-au împărtășit cunoștințele din cărțile lecturate pe perioada vacanței. 

Activitățile sportive s-au încheiat printr-o plimbare cu bicicletele spre biserica "Sf. Nicolae" din satul Schit al Parohiei Drăgușani.

În seara de sâmbătă, 19 august, programul a început cu spovedania celor mici, iar la final aceștia s-au bucurat de "seara de film" în curtea așezământului eclesial al parohiei.

Duminică, în cadrul Sfintei Liturghii, cei care s-au pregătit au primit Trupul și Sângele Domnului în chip Euharistic, dând slavă lui Dumnezeu pentru zilele frumoase petrecute împreună în tinda bisericii.

(Pr. P M G)