Școală de vară în Parohia Boiștea II - Dărmănești

27 August 2019

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Parohia Boiștea II din orașul Dărmănești, în perioada 14-20 august s-a desfășurat Școala de vară – Vestitorii ortodoxiei la poalele Nemirei – ediția a IV-a. Acest proiect cultural-educativ s-a desfășurat la inițiativa preotului paroh Sebastian Ghineț în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 2 Dărmănești și sub atenta îndrumare a părintelui protopop Costel Mareș.

Programul acestei școli de vară a fost elaborat în contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anului comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești, cu activități strâns legate de credința strămoșească ortodoxă. Aproximativ 80 de copii au participat la slujbele religioase din preajma și din ziua de 15 august – când se serbează Praznicul Adormirii Maicii Domnului.

La deschiderea oficială a Școlii de vară, din partea Consiliului Local al Primăriei orașului Dărmănești, a luat parte doamna jurist Vrânceanu Ionela, secretara Consiliului Local, care în cuvântul său a lăudat inițiativa organizării acestei activități în timpul vacanței de vară de către Biserică, gândurile sale îndreptându-se către copiii care sunt deschiși și disponibili de a gusta din iubirea lui Hristos, formând aici o comuniune perfectă și un mod frumos de a învăța.

Doamna profesoară Bindileu Cornelia, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 2 Dărmănești, care an de an a participat alături de preotul Sebastian Ghineț la buna desfășurare a acestei școli de vară, apreciază dorința copiilor de a participa la aceste activități și de a fi aici „în pridvorul bisericii”. Trebuie să ne aducem aminte că primele școli așa s-au format pe lângă biserici și avem tot respectul pentru trecutul neamului românesc.

În prima zi, copiii au avut bucuria de a lucra mai multe activități interactive cu doamna psiholog Alexescul Mihaela. Apoi doamnele profesoare: Cengher Ionela, Săndulescu Silvia, Ghineț Carmen, Șimon Doina, Simion Rita, Huluba Daniela, Vîlcu Nicoleta au organizat  interesante jocuri și competiții sportive, cultural-artistice, literare și de formare a liderilor și animatorilor de grup. Doamna profesoară Ghineț Carmen a organizat o expoziție cu lucrările copiilor, cu titlul „Maica Domnului – ocrotitoarea românilor”.

Pentru că în incinta Bisericii "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" există de mai bine de un sfert de veac un frumos muzeu etnografic, elevilor li s-au prezentat obiectele folosite de strămoșii noștri în activitățile gospodărești. De fiecare dată copiii rămân impresionați de hărnicia și priceperea de care dădeau dovadă strămoșii noștri.

Marți, 20 august, 50 de copii au participat la o frumoasă excursie la Mănăstirea Bistrița – jud. Neamț și în orașul Piatra-Neamț.

La sfârșitul Școlii de vară preotul paroh a premiat fiecare participant cu diplome de merit, oferindu-le și mici daruri duhovnicești. Familia preotului și câțiva enoriași au pregătit pentru toți participanții în fiecare zi gustări, dulciuri, fructe, iar în penultima zi a fost organizată o agapă creștină pregătită în mod tradițional.

Școala de vară a reprezentat pentru participanți un spațiu în care credem că au reușit să se întărească în credința străbună, să afle lucruri noi, să se împrietenească și să se cunoască.

 

Pr. S G