Şcoala de vară „Joc şi creaţie” în Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în perioada 19 – 23 august 2019, Asociaţia „Treime de Arhierei” şi Parohia „Sfinţii Trei Ierahi” – Protopopiatul Bacău, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” din Bacău, au desfășurat Proiectul educaţional cultural-catehetic „Şcoala de vară – Joc şi creaţie”, ediţia a VI-a.

Activităţile „Şcolii de vară” s-au desfășurat sub îndrumarea părintelui paroh Aurel Cîrlan şi a preoţilor slujitori Flavius-Mihai Balaban şi Marian Gliga, cu participarea unor profesori din cadrul Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” şi cu sprijinul voluntarilor Asociaţiei „Treime de Arhierei”. În cadrul acestui proiect, peste 150 de copii şi 20 de voluntari au participat la diverse ateliere, atât în interiorul bisericii, cât şi în curtea bisericii parohiale, în fiecare zi fiind abordate diferite teme educative, culturale şi catehetice, sub atenta supraveghere a preoţilor, a voluntarilor şi a cadrelor didactice.

Temele principale ale „Şcolii de vară” au fost puse în contextul „Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)”, având următoarele obiective:

  • descoperirea valorilor naţionale, culturale şi religioase;
  • redescoperirea prin jocuri, meşteşuguri, artizanat, costume populare, tradiţii, cântece şi obiceiuri a valorilor culturale şi spirituale păstrate şi promovate de satul românesc de-a lungul timpului;
  • deprinderea tinerilor cu viața religioasă;
  • cunoașterea istoriei naţionale;
  • dezvoltarea valorilor morale şi personale;
  • dezvoltarea capacității de creație literară și artistică;
  • creșterea încrederii în propriile forțe (dezvoltarea personală);
  • descoperirea frumuseții cultului, a culturii și a jocurilor în echipă.

În fiecare zi, atelierele s-au desfășurat în intervalul orar 09.00 – 14.00, cu o pauză de masă de 30 minute, copiii primind din partea Asociaţiei, gustări, prescuri, fructe şi dulciuri.

Dintre activitățile desfășurate, amintim:

  • Cateheze şi convorbiri duhovniceşti (preoţii parohiei);
  • „Micii creştini” (doamna Prof. Mirela Cîrlan);
  • Dezvoltare personală şi comunicare (pr. Aurel Cîrlan);
  • Istorie interactivă, prezentarea satului românesc (domnul Prof. Didi Alistar);
  • Creaţie literară (doamnele Prof. de Limba şi Literatura Română, Crăciun Maria şi Roman Andreea);
  • Ateliere de creaţie, împletituri în sfoară (doamna Prof. înv. primar Elena Pop);
  • Jocuri recreative şi comunicare (voluntarii parohiei);
  • Pictură de icoane şi artizanat (doamnele Prof. înv. primar Daniela Săndulache, Costea Delia-Georgeta şi Muscalu Lăcrămioara);
  • Iniţiere în Şah, „sportul minţii” (domnul Daniel Munteanu);
  • Introducere în tainele jurnalismului şi arta fotografiei (domnul Daniel Munteanu);
  • Descoperirea de noi talente muzicale (preoţii parohiei);
  • Intonarea de cântece populare, patriotice şi pricesne (preoţii parohiei);
  • Desen, pictură pe farfurii, pe pietre, pe tricouri şi face painting (doamna Andreea Brehoi);
  • Descoperirea aştrilor, observarea cerului prin telescop (domnul Dr. Adrian Colibaba);
  • Activităţi de informare şi prevenţie în parteneriat cu instituţiile statului (Poliţie, I.S.U, Ambulanţă).

Prezent în penultima zi a proiectului a fost şi părintele Daniel-Ionel Marari, Inspector eparhial în cadrul Biroului de catehizare și activități cu tineretul, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. Părintele inspector a transmis binecuvântările venite din partea IPS Părinte Ioachim şi a împărţit diplome de participare copiilor şi voluntarilor.

Părintele paroh Aurel Cîrlan împreună cu preoţii slujitori au mulţumit şi au felicitat în aceeaşi măsură pe toţi cei implicaţi în buna desfăşurare a acestei „Şcoli de vară”, aducând alese mulţumiri Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru arhiereasca binecuvântare.

Aceleaşi gratitudini au fost adresate următoarelor instituţii participante: Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău, precum şi persoanelor implicate: părintelui Inspector eparhial Daniel-Ionel Marari, părintelui protopop al Protoieriei Bacău, Costică Busuioc, doamnei Prof. Huţuţui Luminiţa (Director al Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” Bacău) doamnei Prof. Drăgoi Alina-Georgeta (Director adjunct al Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” Bacău), doamnei Crăciun Maria (profesor de Limba şi Literatura Română la CN Pedagogic „Ştefan cel Mare” Bacău), doamnei Roman Andreea (profesor de Limba şi Literatura Română la Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău), domnul Alistar Didi (profesor de Istorie la Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău), doamnei Cîrlan Mirela-Nela (profesor de Religie la Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău), Profesorilor din învăţământul primar, doamnelor Săndulache Daniela, Costea Delia-Georgeta, Pop Elena, Bostan Mihaela (Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău), doamnei Muscalu Lăcrămioara (Şcoala Gimnazială nr.10 Bacău), domnului Dr. Adrian Colibaba (medic în cadrul Serviciului de Ambulanţă Bacău), doamnei Andreea Brehoi (artist plastic şi voluntar în cadrul Asociaţiei „Treime de Arhierei”), domnului Daniel Munteanu, copiilor, părinţilor, bunicilor, voluntarilor şi tuturor celor implicaţi.

Copiii au fost foarte încântaţi de activităţile desfăşurate, notând în fiecare zi gândurile şi impresiile lor în Jurnalul „Şcolii de vară”. Neguriţă Roxana-Ioana a consemnat în scris următoarele: „Şcoala de vară Joc şi Creaţie, pentru mine reprezintă o oportunitate de a învăţa prin joc şi de a descoperi mereu lucruri noi, importante şi interesante. În fiecare zi am întâlnit persoane minunate care ne-au împărtăşit din poveţele lor.”

(Pr. Flavius Balaban)