Școala de vară „Hristos – Zâmbetul Verii”, rod al colaborării dintre parohiile Luncani și Podiș

Vineri, 15 iulie 2022, a avut loc ultima serie de activități din cadrul Proiectului educațional cultural-catehetic „Școala de Vară Hristos – Zâmbetul Verii”.

Dimineața celei de a cincea zi a început cu oficierea Sfintei Liturghii de către preacucernicii părinți Adrian Grigoraș și Cosmin-Nicolae Duduman, în cadrul căreia toți copiii prezenți s-au împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos. Școala de vară s-a desfășurat de-a lungul a cinci zile și a implicat copii din parohiile Luncani și Podiș, din Protopopiatul Bacău.

Rezumăm activitățile petrecute în cadrul Școlii de vară „Hristos – Zâmbetul Verii”, desfășurată în perioada 11-15 iulie 2022, după cum urmează:
În ziua I, curtea bisericii a devenit loc de joacă, unde tinerii au participat la un program care a cuprins diferite jocuri care le-au pus abilitățile de comunicare la încercare.
Alături de micile suflete, s-a aflat și domnul Bădița Ioan Măric, membru al Academiei Artelor Tradiționale din România, susținând un cuvânt care a subliniat importanța păstrării valorilor tradiționale în societatea de astăzi.

Ziua a II-a a constat în parcurgerea unui traseu de 6 kilometri, care a avut ca destinație o fermă, unde copiii au avut prilejul de a se bucura de aer curat, mâncăruri tradiționale și activități în pădure.

Ziua a III-a a constat într-o vizită la Inspectoratul Județean de Urgență Bacău, unde cadrele militare le-au prezentat în mod amănunțit autospecialele din dotare, i-au învățat cum se acordă primul ajutor, ce anume trebuie să facem atunci când ne aflăm într-o clădire și există pericolul unui incendiu sau a unui seism și multe alte lecții interactive, la care aceștia au participat în mod activ, dând dovadă de implicare și multă dorință de cunoaștere.

În ziua a IV-a, copilașii au participat la o serie de mai multe exerciții și lecții susținute de Jandarmerie, Direcția Antidrog și Poliția Rutieră, unde le-au fost prezentate pericolele consumului de droguri, ale consumului de alcool și numeroase informații despre utilizarea rețelelor de socializare și despre traficul de persoane, adaptate vârstei lor. Totodată, aceștia au învățat și cum trebuie sa trecem strada în mod regulamentar, de la ce vârstă ne este permis să circulăm pe drumuri publice cu bicicleta și multe altele.

În ziua a V-a, după săvârșirea Sfintei Liturghii și-a făcut apariția trupa de animatori Kinderfest, punând la încercare spiritul de comunicare al tinerilor cu ajutorul unor numeroase jocuri creative și competitive.  În cele din urmă, festivitatea de încheiere a fost onorată de prezența părintelui protopop Eugen-Ciprian Ciuche, a părintelui secretar Ciprian Olteanu, a domnului Constantin Dorian Pocovnicu, primar al comunei Mărgineni, a domnul Iosif Iacob, viceprimar al aceleiași comune și numeroase cadre didactice din cadrul Școlii Gimnaziale Mărgineni.

În cuvântul susținut, părintele protopop a transmis arhiereștile binecuvântări ale Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și i-a felicitat pe toți ostenitorii acestui proiect educațional cultural-catehetic, ale cărui singuri beneficari sunt tinerile mlădițe, care sub egida unor îndrumători responsabili vor deveni atât cetățeni buni, cât și creștini veritabili și iubitori ai aproapelui, spre a moșteni viața veșnică în lumina Preasfintei Treimi.

Preoții celor două parohii implicate în această activitate aduc alese mulțumiri tuturor celor care s-au implicat și au făcut posibile activitățile realizate în aceste cinci zile și voluntarilor: prof. Doroftei Elena, prof. Coșa Camelia, prof. Kincses Irina, prof. Ababei Camelia, prof. Cojan Ioana, prof. Bostan Mihaela, prof. Crețu Larisa, prof. Vacaru Elena, Vacaru Nicolae, Bujor Emanuel, Râncu Oana, Vacaru Mădălina, Neagu Robert, Stoica Florin, Ojogel Nicolae, cu ajutorul cărora s-a realizat bună desfășurare a activităților, de asemenea mulțumesc și Primăriei Mărgineni pentru tot suportul acordat, ISU Bacău, IPJ Bacău și Direcției Antidrog Bacău, Primăriei Mărgineni, Fundației Yana și Școlilor Gimnaziale Luncani și Mărgineni.

(Bujor Emanuel – elev la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” Roman)