Sărbătoarea hramului la Spitalul Municipal din Onești

Luni, 10 iunie 2019, racla cu o parte din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, tămăduitorul de boli, a sosit la Spitalul Municipal “Sfântul Ierarh Doctor Luca” din Onești.

În ajunul prăznuirii Sfântului Ierah Doctor Luca al Crimeei, la ceas de Vecernie, părintele protoiereu Ioan Bârgăoanu, alături de un sobor de preoți și credincioși, a întâmpinat Sfintele Moaște în incinta așezământului spitalicesc.
Manifestările religioase începute în seara de luni cu slujba Vecerniei unită cu Litia au fost prilejuite de serbarea celui de-al doilea hram al capelei Spitalului Municipal Onești și s-au desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Amintim că alături de Sfântul Ierarh Luca al Crimeei, biserica îl are ca ocrotitor și pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon.

Ziua de prăznuire a Sfântului Luca a început cu rânduiala Utreniei, apoi s-a rostit acatistul sfântului și s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie sub protia preacucernicului părinte protopop Ioan. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul “Stavros”. Au fost pomeniți în rugăciune toți cei care au trecut în veșnicie din spitalul acesta, medici și pacienți.

În cuvântul de învățătură, părintele Ioan a amintit firul vieții Sfântului Luca, ierarhul din Crimeea, subliniind momentul instaurării regimului bolșevic în Rusia, după revoluția din octombrie 1917 și anii de prigoană de au urmat sub Stalin, ani grei sub care doctorul sfânt și-a arvunit Împărăția Cerurilor.

La final, părintele protopop a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim din grija căruia moaștele Sfântului Tămăduitor Nectarie au fost aduse de la Parohia Lazaret din Bacău, a mulțumit conducerii spitalului pentru sprijinul acordat în organizarea sărbătorii, doamnei Manager Dr. Mihaela Secară și domnului Primar Ing. Nicolae Gnatiuc, cărora le-au fost oferite daruri din partea Ierarhului.

Toți credincioșii au primit în dar din partea Înaltpreasfințitului câte o carte cu aspecte inedite și imagini grăitoare despre viața Sfântului Doctor Luca. Moaștele Sfântului Nectarie au rămas spre închinare în capela spitalului până la ora 16:00.

Pr. Alexandru Pânzaru