Realitatea demografică actuală confirmă faptul că nu granițele geografice asigură unitatea unui neam și nici independența sa geo-politică. Aceasta ne determină să credem că ceea ce i-a ținut pe români laolaltă de-a lungul istoriei nu au fost luptele câștigate, nici tratatele semnate sau alianțele încheiate, ci credința străbună, dulcele grai românesc și idealul unirii, toate acestea fiind semnele distinctive ale identității unui popor neînsemnat în ochii marilor puteri mondiale, dar grandios înaintea lui Dumnezeu.

Alta este paradigma spre care se orientează foarte mulți dintre români în contemporaneitate. Migrația forței de muncă spre mirajul Occidentului este o realitate pe care, în ultimii 30 de ani, ne este dat să o trăim, cu toate neîmplinirile care decurg de aici: abandonul familial, divorțul, promiscuitatea, dezrădăcinarea, înstrăinarea. Toate acestea sunt răni adânci pentru popor și pot conduce în timp la relativizarea valorilor care constituie seva ființării noastre și sănătatea ei spirituală. Cu toate acestea, românul plecat din țară nu și-a uitat identitatea spirituală și națională, oricât de tentante au fost sau încă sunt civilizațiile lumii din locurile în care și-a statornicit existența.

În mod deosebit în ultimele trei decenii, Biserica și-a arătat preocuparea față de fiii și fiicele acestui neam care au ales să caute roadele unui trai mai bun dincolo de granițele României, îngrijindu-se de sănătatea spirituală și asigurarea celor necesare unei vieți din care să nu lipsească Dumnezeu, prin păstrarea reperelor moral-religioase și asigurarea întâlnirii în comuniune în spațiul primitor al lăcașurilor de cult care bornează diaspora, fiind totodată un factor de unitate a membrilor comunității și un reper moral atât de necesar într-un spațiu desacralizat și eterogen cum este cel occidental.

Iubiții Mei,

În țară sau în străinătate, în lumea reală sau în spațiul virtual, în libertate sau în izolare, românul rămâne un om al comuniunii marcat de apartenența sa religioasă și națională, mereu în dialog cu membrii familiei, conaționalii, sfinții și Dumnezeu. Toate aceste coordonate structurează ființa noastră națională și certifică vocația religioasă comunitară a neamului românesc, cu atât mai mult în acest context sanitar provocat de îmbolnăvirea cu noul Coronavirus, ele trebuie activate.

Indiferent de natura constrângerilor, de contextul sanitar în care trăiește, de mișcările sociale și de contextele culturale și etnice, naționale sau globalizante, în care își desfășoară activitatea și își petrec viața, în acest  An omagial al pastorației românilor din afara României și al comemorării celor adormiți întru Domnul, îndemn pe fiii și fiicele eparhiei noastre, din țară sau diaspora, să păstreze intactă credința în care s-au născut, să promoveze valorile fundamentale ale neamului, să nu se înstrăineze de ceea ce poartă în suflet mai sfânt și mai curat, să-și păstreze demnitatea ca persoane chemate la a rămâne în comuniune de iubire cu Dumnezeu.

Totodată, în această zi de sărbătoare, adresez tuturor fiilor și fiicelor duhovnicești ai Eparhiei Romanului și Bacăului, români și creștini deopotrivă, gândul părintesc de a nu uita niciodată idealurile pentru care au luptat înaintașii acestui neam și de a-și asuma înalta responsabilitate de a apăra cu înțelepciune patrimoniul spiritual pe care părinții acestei națiuni l-au ocrotit cu prețul suprem al vieții lor jertfelnice.

Să ne iubim țara păstrând-o creștină și unită și să participăm la împlinirea și conservarea idealurilor pentru care au luptat martirii și eroii acestui neam!

Totodată, adresăm tuturor românilor urări de bine, spor duhovnicesc, ani mulți cu sănătate și viață plină de împliniri binecuvântate de Dumnezeu!

Dumnezeu să binecuvinteze România și pe români!