Proiectul Asociaţiei „Treime de Arhierei” Bacău, finanţat de Consiliul Judeţean Bacău, a fost încheiat cu succes

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociaţia „Treime de Arhierei” Bacău a derulat în perioada 17 august – 17 noiembrie 2023, proiectul social „Servicii de calitate pentru grupuri vulnerabile – vârstnici şi copii”, în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău, în urma contractului de finanțare nerambursabilă depus în baza Legii 350/2005.

Valoarea totală a proiectului „Servicii de calitate pentru grupuri vulnerabile – vârstnici şi copii” a fost de 29.545,45 lei, finanțarea nerambursabilă oferită de Consiliul Județean Bacău fiind în valoare de 26.000,00 lei, iar Asociația „Treime de Arhierei” Bacău contribuind cu 3.545,45 de lei.

Scopul proiectului a fost acela de a îmbunătăți serviciile destinate grupurilor vulnerabile, vârstnici și copii, oferind un răspuns integrat și cuprinzător la problematica persoanelor aflate în dificultate, cuprinzând servicii sociale, psihologice, medicale, de petrecere a timpului liber și de educație, pentru promovarea vieții active.

Beneficiarii direcţi au fost 15 persoane vârstnice și 20 de copii din cadrul Centrului de servicii sociale al Asociației ,,Treime de Arhierei” Bacau, iar beneficiarii indirecți au fost familiile/aparținătorii beneficiarilor din cadrul celor două centre: Centrul de socializare și petrecere a timpului liber pentru persoane vârstnice și Centrul de zi pentru copii.

Pentru furnizarea de servicii de prevenire și recuperare medicală a vârstnicilor, în cadrul proiectului s-au achiziționat pentru dotarea cabinetului medical, pentru dotarea cabinetul psihologic şi pentru activităţi următoarele materiale:

  • Electrocardiograf portabil cu 12 canale şi 12 derivaţii BTL-08 MT Plus;
  • Pat pentru consultaţii medicale;
  • Tensiometru medical profesional;
  • Birou complet;
  • Birou metalic medicamente şi instrumente medicale;
  • Scaun rotativ pentru medic;
  • Imprimantă;
  • Pachet analizator şi teste glicemice;
  • Masă kineto;
  • Leagăn copii;
  • Cutie luminoasă pentru copii;
  • Canapea psihoterapie + fotolii;
  • Cutie senzorială pentru copii;
  • Scaun pacient;
  • Scaun copii;
  • Etajere;
  • Jocuri dezvoltare personală;
  • Jocuri creative;
  • Cuptor electric;
  • Banner şi afişe.

Cu prilejul „Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice” în Aşezământul socio-medical şi educaţional al Asociaţiei „Treime de Arhierei” Bacău a fost inaugurat cabinetul medical „Sf. Ierarh Spiridon”, unde au fost acordate consultaţii gratuite de către medici voluntari.

Primele persoane care au păşit pragul cabinetului au fost beneficiarii Centrului de socializare și petrecere a timpului liber pentru persoane vârstnice, iar primul medic voluntar a fost doamna Dr. Salomia Ionela-Elena, medic primar în medicină internă.

A urmat doamna Dr. Corciovă Flavia Cătălina, medic primar cardiolog și doctor în științe medicale din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” Iași, care a venit în mai multe rânduri, pentru a oferi consult medical cardiologic gratuit.

În cadrul Centrului socio-medico-cultural al Asociației „Treime de Arhierei” Bacău mai funcţioneză Centrul de zi „Sf. Ier. Dionisie, episcopul Cetății Albe” pentru copiii aflaţi în situaţii de risc de separare de părinţi şi Centrul de zi pentru consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii, respectiv Cabinetul psihologic „Sf. Ier. Vasile de Ostrog”, unde părintele Aurel Cîrlan acordă gratuit consultaţii psihologice şi spirituale.

Aducem alese mulţumiri cu acest prilej echipei de lucru din cadrul departamentului de proiecte al Consiliului Județean Bacău, pentru buna colaborare și profesionalismul de care au dat dovadă pe toată perioada derulării proiectului. Ne dorim ca acest parteneriat să se desfăşoare şi anii următori, întrucât noi vom depune în continuare eforturi pentru binele celor aflați în dificultate, reușind astfel să demonstrăm că o colaborare public-privat poate aduce schimbări semnificative în creșterea calității vieții persoanelor vizate în proiecte.