Proiect social-filantropic implementat în parohiile Protoieriei Sascut.

În data de 31 martie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, preoții Cercului Pastoral numărul 5 „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Protopopiatul Sascut s-au unit în rugăciune prin Taina Sfântului Maslu la Biserica Parohiei Șendrești, acolo unde păstorește părintele Daniel Filimon.

Reprezentant al Protoieriei Sascut a fost părintele secretar Adi-Cătălin Popa, care în cuvântul său a transmis credincioșilor prezenți binecuvântarea Ierarhului și a vorbit despre importanța comuniunii în rugăciune, mai ales în această perioadă a Postului Mare.

Cu această ocazie, în concordanță cu temele anului omagial, părintele paroh a susținut referatul „Comunitățile de creștini ortodocși români din vecinătatea granițelor țării – istorie, organizare și activitate misionară”. În acest sens, părintele Daniel Filimon a subliniat și importanța comemorării celor adormiți în Domnul.

Părintele secretar a încheiat această activitate subliniind faptul că Biserica Ortodoxă Română a inițiat sărbătorirea unei zile a migranților români, în prima duminică de după Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Duminica Migranților Români, precum și faptul că sărbătorirea acesteia a devenit o punte de comuniune spirituală între cei de acasă și cei plecați în diaspora.

De asemenea, a fost prezentată situația românilor din Basarabia, Ungaria, Bulgaria, Serbia și Ucraina, arătând faptul că sprijinirea comunităților românești din diaspora reprezintă o prioritate pentru Biserica Ortodoxă Română, care ajută după posibilitățile existente, aceste comunități românești.

Preoților din acest cerc pastoral, precum și credincioșilor participanți, le-a fost prezentat proiectul „Fă parte chiar de ești departe”, proiect care până în acest moment s-a desfășurat și în alte parohii ale Protopopiatului Sascut și care a reușit să mențină vie legătura dintre membrii parohiilor și cei plecați în diaspora.

Apostu Alexandru, asistent social al Protoieriei Sascut