Programul cultural-catehetic „Să ne cunoaștem Eparhia-pe urme de sfinți” la Roman

20 Martie 2019

Credincioși din parohiile Boiștea I, Boiștea II, Lapoș, Dărmănești I, Plopu, Poiana II și Dărmănești II, care compun Cercul Pastoral „Sfântul Teodosie de la Brazi” din cadrul Protopopiatului Moinești au mers în pelerinaj de o zi în diverse locații duhovnicești aflate pe raza canonic administrativă a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Evenimentul se înscrie în programul cultural-catehetic „Să ne cunoaștem Eparhia-pe urme de sfinți” și a fost efectuat cu ajutorul Centrului de pelerinaje „Meteora Tour” al Eparhiei.

În data de 20 martie 2019, Catedrala arhiepiscopală din Roman a primit vizita unui însemnat număr de credincioși din parohiile Boiștea I, Boiștea II, Lapoș, Dărmănești I, Plopu, Poiana II și Dărmănești II, care compun Cercul Pastoral „Sfântul Teodosie de la Brazi” din cadrul Protopopiatului Moinești, care au venit însoțiți de preoții lor parohi.

Credincioșii au participat la Sfânta Liturghie și apoi s-au închinat la racla cu sfintele moaște, aflată în sfântul lăcaș, au putut admira pictura interioară de secol XVI și viața în imagini a Sfintei Parascheva, ansamblu pictural unic în lume, după care au vizitat muzeul din incinta Centrului eparhial, unde se află expuse icoane, cărți și obiecte de cult ce datează de sute de ani. Un alt obiectiv al vizitei a fost Fabrica de lumânări „Sfânta Fotini”, unde pelerinilor li s-a explicat tehnologia confecționării lumânărilor și importanța achiziționării lor doar de la pangarele bisericilor și mănăstirilor, precum și Brutăria „Betleem” unde se fabrică prescurile folosite la Sfânta Liturghie în lăcașurile de cult din Eparhie.

Bucuria zilei a fost întâlnirea cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care i-a binecuvântat pe credincioșii pelerini și le-a oferit câteva sfaturi duhovnicești de mare preț.

Cu bucurie în suflet credincioșii au mers apoi în pelerinaj la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la  Giurgeni, județul Neamț, pentru a se închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, precum și la Parohia Trifești unde se află în Biserica „Sfântul Nicolae” o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

 În partea a doua a zilei, pelerinii au vizitat Mănăstirea „Buna Vestire” din localitatea băcăuană Tisa Silvestri, unde, după ce s-au închinat în sfântul lăcaș, au vizitat atelierul de pictură și atelierul de veșminte bisericești. Fiecare creștin s-a întors apoi la casa sa cu bucuria în suflet că s-au întâlnit cu Arhipăstorul Eparhiei și s-au putut ruga la sfintele icoane ale Maicii Domnului. (pr. Daniel-Ionel Marari)