Procesiune în ajunul Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala din Roman

 În ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, aproape o sută de preoți din Protopopiatul Roman și numeroși pelerini s-au rugat alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată în sfântul locaș mușatin. 

Bucuria sărbătorii Ocrotitoarei Moldovei s-a pogorât și peste catedrala arhiepiscopală din Roman. În ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, aproape o sută de preoți din Protopopiatul Roman și numeroși pelerini s-au rugat alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată în sfântul locaș mușatin. Cântările şi rugăciunile înserării au reamintit că serbarea Sfintei Parascheva începe la Roman, unde de peste șase veacuri, ierarhi, voievozi şi mulţime de creştini aduc slavă lui Dumnezeu prin „casnicii” Săi. Spre sfârşitul slujbei, ierarhul împreună cu soborul preoților şi pelerinii au ieșit în procesiune cu racla ce cuprinde sfintele moaște, între care şi o părticică din trupul Cuvioasei de la Iaşi. Apoi, ajunși în fața scenei situate în curtea Centrului eparhial, după ce racla a fost aşezată într-un baldachin special, cei prezenţi au ascultat Imnul Acatist scris de Înalptreasfinţitul Ioachim, recitat de însuși ierarhul romașcan, acompaniat de corala „Melozii Romanului” a Liceului Teologi „Episcop Melchisedec”. Apoi, cuvântul de învățătură rostit a dezvăluit frumusețea, vechimea, importanța și dimensiunea impresionantă a cultului Sfintei în întreaga lume ortodoxă. ”Sfânta Cuvioasă Parascheva va chemat aici pentru a sădi o floare a binecuvântării sale și pentru a vă  turna în suflete o picătură din harul pe care l-a primit de la Preamilostivul Dumnezeu”, a menţionat ÎPS Ioachim. „Important este ca noi să începem pelerinajul de aici şi să propăvăduim tuturor că acest cult al Sfintei Parascheva s-a înfiripat înainte de a ajunge sfintele sale moaşte la Iaşi. Să nu uităm că important este unde intrăm în comuniune cu sfinţii lui Dumnezeu, întrucât unde îi chemăm, acolo vin sfinţii”, a mai spus ierarhul care i-a îndemnat pe cei prezenţi să ducă mai departe evlavia pentru Sfânta Cuvioasa Parascheva.