Plinire și comuniune la Catedrala ”Înălțarea Domnului” din Bacău

12 Februarie 2015

După aproape patru decenii, în bisericile din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, sfintele Antimise au fost schimbate. Unul dintre cele mai importante odoare sacre, fără de care nu se poate sluji Sfânta Liturghie, este așezat pe toate Sfintele Mese, acolo unde se aduce jertfa cea nesângeroasă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, purtând semnătura noului chiriarh, a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.

După aproape patru decenii, în bisericile din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, sfintele Antimise au fost schimbate. Unul dintre cele mai importante odoare sacre, fără de care nu se poate sluji Sfânta Liturghie, este așezat pe toate Sfintele Mese, acolo unde se aduce jertfa cea nesângeroasă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, purtând semnătura celui de-al 77 ierarh pe scaunul vlădicesc de la Roman, a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. Acest eveniment se datorează faptului că din primele zile ale acestui an, pentru eparhia  din partea de sud a Moldovei, una dintre cele mai vechi și însemnate pe harta spiritualității românești, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a  ales în această înaltă demnitate pe ÎPS Arhiepiscop Ioachim.

În această dimineață, la Catedrala ”Înălțarea Domnului” din municipiul Bacău, a avut loc Sinaxa preoților din Protopopiatul Bacău. A fost ultima întâlnire din seria celor șase derulate până acum la Roman, Onești, Moinești, Buhuși și Sascut, acolo unde preoții au primit în dar sfintele antimise. La Dumnezeiasca Liturghie  oficiată de ÎPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de PS Ioan Casian de Vicina, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi,  au participat toți preoții care slujesc canonic în acest protopopiat.  ”Să fim ca unii care aducem slavă lui Dumnezeu în biserică. Ne adunăm în sinaxă să arătăm comuniunea în numele Preasfintei Treimi, să ne împărtășim din Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Hristos, amintindu-ne cât de înălțătoare și importantă este slujirea liturgică în sobor”, a precizat ÎPS Ioachim. Această bucurie și reamintire a asumării demnității preoțești a fost adusă în centrul evenimentului de astăzi, prin hirotonirea tânărului diacon Popa Constantin întru preot.

 Apoi,  după cuminecarea din același sfânt potir cu chiriarhul locului, preoților parohi le-a fost înmânat sfântul Antimis, odor neprețuit realizat după o icoană zugrăvită în atelierele Mănăstirii Diaconești, ce poartă într-însul parte din moaștele Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi, mucenic al lui Hristos, păstor de suflete în  veacul al XVII-lea, pe același scaun vlădicesc de la Roman. De asemenea, ÎPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a înmânat preoților  și Tipicul bisericesc pentru anul 2015. În semn de prețuire, recunoștință și dragoste, din partea slujitorilor sfintelor altare din această protoierie, preotul protopop Costică Busuioc a oferit ÎPS Sale o icoană deosebită purtând chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus Hristos. 

Citește mai multe articole despre: IPS Arhiepiscop Ioachim, protopopiatul bacau, costica busuioc