Pelerini cu Hristos pe calea postului*

Duminicile Postului Mare sunt repere care călăuzesc viața creștinului în pelerinajul spiritual spre Marele Praznic al Învierii, oferindu-i prin pericopele evanghelice tot atâtea argumente care stabilesc cadrul înțelegerii profunde a semnificațiilor despătimirii și întâlnirii cu Dumnezeu. În această perioadă de timp prepascală, semnul care concentrează în el intensitatea trăirii prezenței lui Dumnezeu în stare de jertfă și care invită pe om la asumarea suferințelor și neîmplinirilor proprii și la urmarea lui Hristos este Crucea, cu toate semnificațiile ei.

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

În mijlocul Postului Mare scoatem crucea lui Hristos în mijlocul bisericii și o așezăm așa cum a fost sădită în sufletul nostru încă de la botez. Crucea lui Hristos cuprinde în ea toată iubirea lui Dumnezeu, toată iubirea ce se sacrifică pentru viața lumii, toată suferința lui Hristos, toată revolta omului, fiecare întoarcere a fiului risipitor, întreaga iubire infinită oferită de Dumnezeu fiilor Săi risipitori.

Unul dintre cuvintele lui Iisus care ne ajută să medităm mai profund la sensul crucii pe care o prăznuim astăzi îl găsim în Evanghelia după Ioan, capitolul 12, versetul 32: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine.”

Dacă medităm mai profund la sensul acestor cuvinte, identificăm aici o trimitere la întinderea brațelor lui Iisus pe cruce, în a căror deschidere se află sensuri multiple, care cuprind toate tainele mântuirii noastre. Sfântul Ioan Scărarul spune că ridicarea brațelor este unul dintre gesturile fundamentale ale rugăciunii și de aceea, adaugă el, atunci când, din diferite motive, nu putem ridica brațele noastre exterioare, putem să ridicăm brațele inimilor noastre. Nu putem să nu observăm că gestul acesta, al ridicării brațelor, este, în sine, un gest fundamental: al rugăciunii, al îmbrățișării, al iubirii, dar și al sacrificiului. Iisus este mereu în rugăciune, El are mereu brațele întinse, căci se află mereu în comuniune cu Dumnezeu Tatăl din ceruri.

Așadar, primul aspect al tainei Crucii este rugăciunea. Când diavolul Îl țintuiește pe Hristos pe cruce, el nu face decât să acționeze împotriva lui însuși, căci, în ignoranța sa, nu are în vedere că deschiderea brațelor lui Hristos pe cruce nu face decât să îi accentueze rugăciunea.

În al doilea rând, întinderea brațelor este un semn de iubire. De aceea, în timp ce contemplăm pe Hristos răstignit pe cruce, când ne rugăm în fața Crucii Mântuitorului, avem un sentiment de pace, de încredere, de certitudine, dar și de pocăință pentru marele nostru păcat - al umanității întregi și al fiecăruia dintre noi - care a făcut ca Hristos-Dumnezeu, devenit Fiul Omului, să moară asumându-și întreaga noastră suferință, toate păcatele noastre. La acest sentiment de pace se adaugă sentimentul participării la victoria lui Hristos asupra forțelor răului, la victoria iubirii asupra urii. Când ne așezăm în fața crucii lui Hristos, iubirea lui Dumnezeu inundă inimile noastre de prezența Duhului Sfânt care ne-a fost dăruit nouă. Atunci devenim conștienți că iubirea lui Dumnezeu este victorioasă, că ea este cea care are ultimul cuvânt în înfruntarea cu păcatul.

Când ne prosternăm în fața Crucii lui Hristos ne amintim că Dumnezeu este iubire și că doar Iubirea mântuiește. Aceasta este iubirea de care lumea are nevoie și pe care o caută în mod inconștient, fără a ști că Ea este plantată în inima lumii, în inima vieții noastre. În calitatea noastră de creștini, pe parcursul vieții putem propovădui acest adevăr prin modul în care alegem să trăim, prin tăcerea noastră, prin vorbele noastre, prin iubirea dăruită acestei lumi care se află într-o continuă căutare  fără a ști motivul.

 

Iubiții Mei,

Tot în această zi de duminică, Biserica așază în fața noastră, spre venare, Sfânta Cruce, și ca o pregătire pentru Crucea Golgotei, în fața căreia ne vom pleca genunchii în Vinerea  Mare. Duminica a treia din Postul Mare, închinată Sfintei Cruci, face apel nu doar la credința noastră, ci și la evlavia noastră, îndemnându-ne să medităm la rolul Crucii în istoria mântuirii și la sensul ei pentru viața noastră pe acest pământ.

Imaginea crucii ne este atât de familiară, încât a devenit semnul și sigiliul vieții noastre. Purtăm cruce în jurul gâtului încă de la botez, ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci la începutul și sfârșitul tuturor activităților noastre, o vedem pe cupolele bisericilor, la răscruce de drumuri, la căpătâiul celor adormiți cărora le veghează somnul de veci pe acest pământ. Crucea a devenit simbolul și drapelul tuturor creștinilor. Ea este garantul și slava Bisericii, puterea martirilor, lemnul dătător de viață,  tezaur de lumină, liman al navigatorilor, ghid al celor rătăciți, mângâiere a celor bolnavi...

Trebuie să fim conștienți că în timpul în care privim sau îmbrățișăm Sfânta Cruce, inima noastră bate în tandem cu cea a lui Hristos, care a fost crucificat pe ea. Nu contează nici dacă e de argint sau de aur, nici câtă lume s-a închinat acelei cruci. Valoarea ei este dată de sângele Mântuitorului, care s-a vărsat cândva pe cruce, pentru noi toți. Venerăm crucea pentru picăturile din sângele lui Hristos care a sfințit-o și pentru cel al martirilor sacrificați pentru credință de-a lungul vremii. De aceea venerăm și îmbrățișăm crucea cu evlavie și părere de rău.

Suntem astăzi suficient de conștienți de Taina Crucii, când ne aflăm în fața ei? Facem semnul crucii cu credință și cu teamă, știind că de fiecare dată comemorăm astfel sacrificiul mântuitor al Domnului și Dumnezeului nostru?

Pe de altă parte, pericopa evanghelică citită astăzi ne face să înțelegem Taina Crucii într-o manieră și mai profundă. Sfânta Cruce este și crucea duhovnicească pe care fiecare dintre noi o poartă în această lume decăzută. „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) Hristos ne arată aici cum Îl putem urma: trebuie să renunți la tine însuși și să îți asumi propria cruce! Însă ce anume presupune aceasta în mod concret?

Mai întâi, renunțarea! Despre ce reununțare vorbește Hristos? Nu se referă la ceea ce alcătuiește existența noastră: studii, serviciu, viață de familie ș.a. Ceea ce ni se cere este în fapt inima noastră, egoismul nostru, cel care ne cere să avem totul pentru noi, cei împietriți în orgoliu, care ne cere să avem mereu dreptate. Mântuitorul ne cere să renunțăm la lăcomia, care ne îndeamnă să râvnim la bunul aproapelui, să renunțăm la cuvintele noastre orgolioase prin care ne îndreptățim așezându-ne deasupra tuturor. „Lepădarea de sine” înseamnă a-ți dărui inima Domnului, a-L recunoaște ca Stăpân pe Cel care ne îndrumă pașii, ne inspiră gândurile și ne luminează sufletele. „Lepădarea de sine” înseamnă imitarea lui Hristos, care se leapădă de slava Sa divină, pentru a se face slujitor oamenilor.

După lepădarea de sine, urmează asumarea Crucii, nu alegerea ei, ci asumarea și purtarea Crucii pe care Hristos însuși o rânduiește pentru fiecare dintre noi. În acest context, luarea crucii înseamnă acceptarea de sine. În acest sens, Crucea simbolizează ansamblul condițiilor esențiale care definesc ființa și viața noastră, a darurilor cu care ne-am născut (inteligență, forță fizică), dar și a păcatelor, suferințelor și neîmplinirilor, care ne însoțesc în viața noastră terestră.

În final, trebuie să devenim conștienți că Hristos poartă alături de noi Crucea, care este în fond Crucea Sa, adaptată forțelor noastre.

Lepădarea de sine, luarea Crucii și urmarea lui Hristos, aceștia sunt pașii pe care suntem îndemnați să îi facem. Asta înseamnă să mergem însoțiți de Hristos pe tot parcursul existenței noastre, până la final. Căci dacă renunțăm pe parcurs, abandonând Crucea, tot efortul nostru este în zadar, căci pierdem cununa slavei, fără de care parcursul vieții noastre rămâne un calvar fără sens.

Dacă nu vezi crucea ca pe o eliberarea, ea te doboară, căci, prin ea însăși, crucea este o armă de tortură și așa va fi văzută mereu din perspectivă strict materială, însă, dacă ești capabil să o percepi dincolo de realitatea fizică ea devine dătătoare de viață și aducătoare de pace.

Așadar, dacă sacrificiul nostru este făcut pentru Hristos, pe El Îl vom vedea cum vine să ne aline. Mântuitorul suferă prin oameni și pentru oameni, El își asumă pe Cruce suferința întregii umanități și astfel, într-o anumită măsură, o învinge, o purifică și o vindecă prin Învierea Sa și știm cu toții că în Ziua Învierii, pentru veșnicie, lacrimile tuturor oamenilor se vor fi uscat.

Putem spune că: „Golgota vieții noastre terestre, în care a fost înfiptă Crucea, a devenit Raiul.” (așa cum se relatează în inscripția din capela lui Adam, de la Sfântul Mormânt din Ierusalim).

Astfel, în vreme ce Îl contemplăm pe Hristos răstignit, pironit pe Cruce, în mod aparent paradoxal, aflăm și trăim în acel moment un sentiment de pace, de încredințare, nădejde și mângâiere. În însăși miezul vieții noastre, în mijlocul suferinței și pătimirilor lui Hristos, El ne face părtași la victoria Sa asupra forțelor răului, la victoria iubirii asupra urii.

De aceea se cuvine ca, în această Duminică a Sfintei Cruci, să cântăm cu umilință: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim.” Amin.

 

*Cuvânt de învățătură la Duminica  a treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci

Eroare | Arhiepiscopia Romanului si Bacaului

Eroare

Mesaj de eroare

Recoverable fatal error: Argument 1 passed to xmlsitemap_node_create_link() must be an instance of stdClass, boolean given, called in /rest/www/epr.ro-0/epr.ro/sites/all/modules/xmlsitemap/xmlsitemap_node/xmlsitemap_node.module on line 28 and defined în xmlsitemap_node_create_link() (linia 194 din /rest/www/epr.ro-0/epr.ro/sites/all/modules/xmlsitemap/xmlsitemap_node/xmlsitemap_node.module).
Situl a întâmpinat o eroare. Încercaţi din nou.