Pelerinaj al Parohiei „Precista” Bacău în cadrul proiectului educațional „Cu Hristos în vacanță”

La începutul postului „Adormirii Maicii Domnului”, când suntem chemați să intensificăm rugăciunea, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Parohia „Precista” Bacău, în colaborare cu Asociația Profesorilor de Religie „Sf. Cuv. Parascheva” Bacău, a organizat un pelerinaj la câteva mănăstiri din judeţele Bacău și Neamț.

Acest periplu duhovnicesc a avut loc joi, 3 august 2023, când cei 40 de copii, participanți în cadrul proiectului educațional tip școală de vară „Cu Hristos în vacanță”, au vizitat Mănăstirile Ciolpani, Runc, Bistrița și Pângărați.

Coordonați de părintele Mihail Tomozei și de doamna prof. de Religie Teodora Plăeșu, elevii au fost inițiați în practica rugăciunii, a specificului vieții de obște și a vieții bisericești, în general.

Copiii au admirat troițele întâlnite, au aflat lucruri noi despre icoanele făcătoare de minuni, despre monumentele istorice și ale naturii, dar și despre istoria Moldovei.

Pelerinii au cerut binecuvântarea lui Dumnezeu și au mulțumit pentru darurile primite, mai ales pentru bucatele deosebite cu care au fost ospătați de monahii de la Mănăstirea Pângărați, din binecuvântarea și purtarea de grijă a părintelui stareț Petroniu.