Parteneriat social destinat persoanelor vulnerabile

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în zilele de 31 martie şi 02 aprilie 2020, Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” şi Asociaţia „Treime de Arhierei” din Bacău, în parteneriat cu Fundaţia „Episcop Melchisedec” din Roman, coordonată de către monahia Dionisia Schiopu, au desfăşurat în contextul evoluției pandemiei cu noul coronavirus (COVID – 19), Proiectul social – filantropic intitulat „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!”.

În contextul pandemiei şi a instituirii stării de urgenţă naţională, Biserica Ortodoxă Română, prin structurile sale (centre eparhiale, protopopiate, parohii și mănăstiri), precum și prin intermediul ONG-urilor ce funcționează în cadrul eparhiilor, participă încă de la început la efortul comun de susţinere a persoanelor vulnerabile, împreună cu autoritățile centrale și locale. Astfel, Asociaţia „Treime de Arhierei” din Bacău, prin voluntarii săi a venit în sprijinul persoanelor vulnerabile pe care le are în evidenţă, distribuind un număr de 70 de pachete cu produse alimentare vârstnicilor aflați în dificultate.

Produsele alimentare în valoare de 2600 lei, donate prin bunăvoinţa maicii Dionisia Şchiopu, directorul Fundaţiei „Episcop Melchisedec” din Roman, au fost distribuite în zilele de 31 martie şi 02 aprilie 2020 de către voluntarii Asociaţiei „Treime de Arhierei”, persoanelor vulnerabile, bătrâni şi copii aflaţi în grija pastoral-misionară a Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” Bacău.

Asociaţia „Treime de Arhierei” din Bacău se alătură astfel Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, Fundației „Episcop Melchisedec” și tuturor celorlalte ONG-uri eparhiale deja implicate în comunitate, reprezentând Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, aflate sub binecuvântarea şi coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.

(Pr. Flavius Balaban)