Părinții și bunicii Clubului 60+ în pelerinaj

12 Aprilie 2019

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, beneficiarii Clubului băcăuan 60+, sub coordonarea doamnei Mioara Costea și în parteneriat cu Parohia „Izvorul Tămăduirii” Bacău, au adus prinos de recunoștință lui Dumnezeu printr-un pelerinaj la Mănăstirea Giurgeni și la Catedrala Arhiepiscopală din cetatea Romanului.

La biserica mănăstirii credincioșii au stăruit în rugăciune la Sfânta Liturghie a darurilor mai înainte sfințite, pentru ca apoi să le fie binecuvântate osteneala și darurile aduse la Sfântul Altar de către părinții slujitori. Apoi, dând slavă lui Hristos Domnul și mulțumind Maicii Domnului sub omoforul căreia vatra monahală și-au închinat viața, pelerinii au plecat încărcați duhovnicește spre frumoasa catedrală arhiepiscopală din Roman.

Grupul a fost întâmpinat aici de părintele Arhim. Andrei Ioniță ce a miruit credincioșii, iar pentru suflet le-a amintit jertfa înaintașilor noștri și vechimea catedralei. S-a amintit de șirul celor 77 de ierarhi care au ocupat scaunul de vlădicasc de la Roman și au diriguit bunul mers al episcopiei până astăzi.

„Închinându-ne moaștelor Sf. Antipa de la Calapodești ocrotitorul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și Icoanei Maicii Domnului Pantanasa – vindecătoarea de cancer, am intonat împreună frumoasa cântare Cuvine-se cu adevărat, am mulțumit și ne-am rugat lui Dumnezeu, ca cei mai mari ai noștri și familiile noastre, să primească binecuvântarea lui Dumnezeu, apoi ne-am întors încărcaţi duhovniceşte spre casele noastre”, ne-a declarat, la final, părintele Petru Bălăiţă.

Transportul grupului de pelerini a fost asigurat de agenția de turism Meteora a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Citește mai multe articole despre: parohia Izvorul Tămăduirii Bacău, Pelerinaj