Părintele Protoiereu Ioan Bârgăoanu, între finaliștii nominalizați la a XX-a ediție a Galei Premiilor Comunității Băcăuane

De două decenii, în cadrul Galei Premiilor Comunității Băcăuane se acordă distincții unor ONG-uri/instituții, persoane și societăți comerciale, care întreprind acțiuni și proiecte concrete, bine definite, ce au drept rezultat dezvoltarea comunității locale, rezolvarea unor probleme de interes general, ajutorarea semenilor aflați în nevoie și sprijinirea categoriilor defavorizate, pe baza unor nominalizări trimise de publicul larg și analizate de un juriu imparțial. Anual peste 200 de participanți se reunesc pentru a-și oferi susținerea semenilor defavorizați, dar și pentru a recunoaște și celebra meritele celor mai implicați membri ai comunității locale. Principalul scop pentru organizarea Galei Premiilor Comunității Băcăuane este de face posibilă oferirea sprijinului material, prin sponsorizări și donații, pentru a susține continuitatea programelor sociale derulate de Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) în beneficiul bătrânilor și copiilor din județul Bacău, aflați în situații de sărăcie și excluziune socială.

Anul acesta, între finaliști s-a aflat și părintele Ioan Bârgăoanu, nominalizat la categoria Premiu de Excelență pentru întreaga activitate umanitară desfășurată în cadrul Protopopiatului Onești. Aflând cu surprindere despre nominalizarea făcută, pr. Ioan Bârgăoanu, din încredințarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim coordonator al activităților derulate în Protoieria Onești, ne-a declarat:

„Aducem mulțumiri Arhiepiscopului nostru Ioachim al Romanului și Bacăului care a binecuvântat Proiectul Patmos, prin Masa Bucuriei, sprijinind această formă de ajutor pentru copii sărmani și persoanele încercate de necazuri.

De asemenea, mulțumim preoților Protoieriei Onești care sprijină proiectul filantropic Masa Bucuriei prin ajutor personal și prin credincioșii din parohiile încredințate spre păstorire.

Aducem mulțumiri celor ce se ostenesc în bucătarie, tinerilor, membri ATOR, voluntari și Asociației Patmos a Protoieriei Onești, care formează împreună o echipă minunată cu ajutorul căreia putem dărui o masă caldă, însă și multă dragoste copiilor de la Centrul „Alexandra”, „Casa mea” și altor persoane aflate în dificultate.

Nu în ultimul rând, le mulțumim lor, copiilor, tinerilor și vârstnicilor, care cu drag primesc darurile noastre, precum și tuturor partenerilor noștri de la instituțiile statului, pentru buna colaborare și grija manifestată față de persoanele aflate în dificultate.

Mulțumim tuturor creștinilor care dăruiesc din dragostea lor celor ce au trebuință de o mână de ajutor, un sfat bun sau o îmbrățișare.

În numele celor ce fac parte din lucrarea Protopopiatului Onești, suntem recunoscători! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

La Gala Premiilor Comunităţii Băcăuane, ediţia a XX-a, care a avut loc în seara zilei de 18 mai, au fost invitați să participe finaliștii acestei ediții pentru toate cele 4 categorii: Categoria persoane fizice, Categoria instituţii şi ONG-uri, Categoria firme şi companii și Premiul de Excelenţă, unde finaliștii nominalizați au fost Pr. IOAN BÂRGĂOANU, pentru întreaga activitate umanitară desfășurată în cadrul Protopopiatului Onești; Asociația Door2Outdoor pentru activitățile și proiectele dedicate promovării sportului pentru persoane cu dizabilități; Zidart (Asociația Ingenious Drama) pentru cele 5 ediții internaționale de Street Art Festival care au regenerat imaginea și cultura orașului Bacău – aceștia din urmă fiind declarați câștigători ai premiului de excelență al acestei ediții.

Evenimentul este organizat ca parte a proiectului CLICK <LIKE> ONG, derulat de Fundația de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Fundația Comunitară Bacău și Asociația Fabricat în Bacău®, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a îmbunătăți imaginea sectorului ONG din comunitatea băcăuană și a parteneriatului între cele 3 sectoare importante, ONG-public-privat, precum și creșterea implicării civice în comunitatea locală. (M.I.)