Moment de rugăciune la Parohia Pădureni, Protopopiatul Buhuși

28 Octombrie 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, marți, 25 octombrie 2016 credincioșii Parohiei Pădureni din Protopopiatul Buhuși și-au serbat ocrotitorul  spiritual „Sf. Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir” cu ocazia hramului bisericii parohiale.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, marți, 25 octombrie 2016 credincioșii Parohiei Pădureni din Protopopiatul Buhuși și-au serbat ocrotitorul  spiritual „Sf. Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir” cu ocazia hramului bisericii parohiale.

S-a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia de către Părintele Protopop Vasile Cozma alături de un sobor de preoți din Protopopiatul Buhuși și credincioși din această comunitate.

A fost o seară specială în contextul în care credincioșii acestei comunități restrânse, nou înființate, în trecut filie a parohiei Țârdeni au trăit pentru prima oară deplin emoțiile unei sărbători dedicate bisericii parohiale.

În cuvântul de învățătură Părintele Protopop a transmis purtarea de grijă pe care Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim o are față de fiecare comunitate în parte și implicit față de comunitatea de aici, și-a exprimat bucuria faptului că se află pentru prima dată la moment de bucurie duhovnicească în mijlocul acestor credincioși, a vorbit despre personalitatea Sf. Mucenic Dimitrie, ajutorul pe care sfântul îl dă celor care îl cinstesc, dar și întregii comunități și a felicitat credincioșii care alături de părintele paroh Simion Răzvan au reușit într-un timp foarte scurt să deruleze ample lucrări administrative pe care le-au dus la bun sfârșit.

La final au fost pomeniți atât ctitorii, cât și cei care s-au ostenit la ridicarea acestui sfânt locaș trecuți la cele veșnice.

Citește mai multe articole despre: Moment, de, rugaciune, la, parohia, Pădureni, Protopopiatul, buhuși