Liturghie arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Vineri, 4 septembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. Cu acest prilej, au avut loc două hirotonii, una întru preot și respectiv întru diacon.

În ziua de pomenire a Sfintei Ermioni, a Sfântului Prooroc Moise, a Sfântului Sfințiti Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei și a Muncenicului Petroniu, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului alături de soborul preoților și diaconilor Catedralei arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească. În cadrul liturgic, diaconul Călin Irinel a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei Poiana II, Protopopiatul Moinești, iar  tânărul teolog Vlăduț Ionuț Ghionoiu a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Giurgeni, Protopopiatul Roman.

În cuvântul de învățătură adresat la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a subliniat faptul că Duhul Sfânt este cel care reînnoiește Biserica:

Duhul Sfânt este Cel care reînnoiește, pentru faptul că a hirotoni înseamnă a rândui pe cineva într-o treaptă superioară și totodată care decurge din preoția Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este o mare bucurie când avem tineri care se angajează la viața Bisericii, pentru faptul că Ortodoxia nu este o religie, ci este însăși viața în Hristos. De vreme ce viața ta are izvorul în viața Mântuitorului, noi devenim mădulare ale trupului tainic al Bisericii. În calitate de preoți, noi suntem trimiși pentru a împlini voia lui Dumnezeu, a împlini poruncile Evangheliei, a sfinți, a conduce și a învăța poporul dreptcredincios.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a felicitat familia preotului Călin Irinel, ce a fost hirotonit pe seama Parohiei Poiana II, din protopopiatul Moinești, căreia i-a oferit câteva povețe duhovnicești pentru o viitoare  și rodnică pastorație:

Felicităm pe părintele Călin care a revenit acasă, după ce  a lucrat la București având ascultări în preajma Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și care alături de doamna preoteasă va face o misiune bună în contextul timpurilor și a exigențelor care sunt cerute de societate și de biserică. Biserica este cea care ține echilibrul, care este sarea pământului și lumina lumii. Când noi oamenii ne derobăm de la acea cale pe care ne-a așezat Hristos, atunci parcă suntem într-o împărăție a răului. Hristos ne-a angajat la o luptă pentru a păstra echilibrul corabiei pe care Dumnezeu ți-a încredințat-o să o sionezi printre aisberguri pentru a ajunge la finalitatea ei. Portul unde se ancorează corabia este limanul mântuirii. Nu există alt scop în viață decât mântuirea credincioșilor încredințați spre păstorire și mântuirea personală. Viața voastră să nu fie altceva decât o Sfântă Liturghie, care nu este decât o scumpă jertfă pentru a ajunge la răscumpărare!

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic „Diaconia” al Catedralei arhiepiscopale din Roman. (pr. Daniel Ionel Marari)