IPS Ioachim a resfințit biserica cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” din Parohia Berești Tazlău

18 August 2019

Odată cu încheierea lucrărilor de restaurare a bisericii vechi cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” din Parohia Berești Tazlău, Protopopiatul Moinești, ce a fost construită în urmă cu 200 de ani, mai exact în anul mântuirii 1819, efortul preotului paroh Daniel Popa și a bunilor săi enoriași a fost apreciat și binecuvântat de IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a oficiat slujba de resfințire a acestui locaș de cult istoric, dar și Sfânta Liturghie Arhierească alături de P:C. părinte protopop Costel Mareș și împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, în data de 18 august 2019, în Duminica a IX-a după Rusalii, în ziua pomenirii Sfinților Mucenici Flor și Lavru, efortul depus la restaurarea bisericii vechi cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” dinParohia Berești Tazlău, Protopopiatul Moinești, de către preotul paroh Daniel Popa alături de credincioșii săi s-a văzut încununat, duhovnicește prin săvârşirea slujbei de resfinţire de către Părintele Arhiepiscop Ioachim. 

La acest moment haric, precum și la Liturghia arhierească, au participat alături de Ierarh, PC Pr. Costel Mareș, Protopop al Protoieriei Moinești, alături de un sobor numeros de preoţi consilieri eparhiali, dar și din împrejurimi, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi mulţime de popor, aducând prin aceasta laudă lui Dumnezeu, Care i-a învrednicit să zidească această ctitorie.

În cuvântul oferit, Ierarhul a vorbit despre privirea omului care trebuie să fie neîncetat fixată către Hristos pentru a putea birui duhul unei lumi aflate în derivă.

Dacă ne vom aminti de căderile noastre duhovnicești, vom constata că am fost înfrânți atunci când am încetat să privim la Hristos și să mergem direct spre El. Din momentul în care ne-am îndreptat atenția asupra vântului și valurilor, din momentul în care, în loc să alergăm spre Iisus, luăm în considerare ispita și ne gândim la ea, suntem pierduți, pentru că ne dovedim întotdeauna mai slabi decât adversarul. Nu putem scăpa de ispite și de slăbiciunile noastre, decât dacă alegem să ne concentrăm doar asupra lui Iisus și nu asupra obstacolelor.

La final, toți copiii și tinerii de pe raza Cercului Pastoral Sf. Cuv. Parascheva al protopopiatului Moinești care au încheiat anul școlar ce a trecut cu media 10 au fost premiați de Părintele Arhiepiscop Ioachim. Părintele paroh Daniel Popa și părintele pensionar Dragoș Popa au primit  câte o Distincție de vrednicie pentru munca depusă cu timp și fără timp la binele obștesc și la mântuirea credincioșilor încredințati spre păstorire.

 Răspunsurile la strană au fost oferite de către Corul psaltic Filomelos de la Parohia Borzești al protopopiatului Onești. (pr. Daniel-Ionel Marari)

Citește mai multe articole despre: Paorhia Berești Tazlau, resfințire, 18 august, 2019