Întâlnirea Cercului pastoral nr. 5 din Protoieria Bacău, la Parohia Mărăşti

Marți, 2 aprilie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în filia Brad, din Parohia Mărăști, comuna Filipeni, sub protia părintelui protoiereu Eugen Ciprian Ciuche a avut loc prima întâlnire din acest an a Cercului Pastoral nr. 5 – „Sfântul Antipa de la Calapodeşti”. Gazda evenimentului a fost coordonatorul Cercului pastoral-misionar, părintele Daniel Popoiu, parohul Parohiei Mărăști.

Ziua a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu de către preoţii din parohiile apartenente Cercului pastoral, alături de un număr impresionant de credincioși. După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, în contextul Anului Omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și al Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, părintele Adrian Grigoraș, paroh al Parohiei Fruntești, a susținut în fața tuturor celor prezenți cateheza cu titlul „Îngrijirea celor bolnavi și suferinzi, condiție pentru mântuirea omului” (Ecclesiasticul 7,37; Matei 25, 31-46).

Plecând de la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Bolnav am fost și M-ați cercetat” și ilustrându-le participanţilor jertfa Mântuitorului, a sfinților părinți doctori fără de arginți și a oamenilor care lucrează zi de zi cu cei aflați în suferință și necaz, s-a sădit în suflete tuturor celor prezenți dorința de a cerceta și ei pe cei bolnavi și suferinzi.

La final, a luat cuvântul părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, vorbind credincioşilor prezenţi despre cercetare, suferință și mântuire.

(Pr. A.G.)