Întâlnire a tinerilor moineșteni ce vor participa la ITO 2017- Iași

25 August 2017

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, 13 de tineri ortodocși, reprezentând zona canonic-administrativă a Protopopiatului Moinești, vor participa în perioada 1-4 septembrie la Iași, la „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea”.

Cu acest prilej municipiul Iași va fi gazda întâlnirii a peste 7000 de tineri ortodocşi din toate eparhiile Patriarhiei Române şi a reprezentanţilor mai multor Biserici Ortodoxe surori.

În acest context, părintele protoiereu Costel Mareș i-a avut invitați astăzi, 25 august, la sediul Protopopiatului pe tinerii care vor reprezenta protoieria noastră la evenimentul cultural de la Iași.

Cu această ocazie, cei prezenți au fost informați cu privire la programul care se va derula în cadrul ITO 2017, au primit din partea părintelui protoiereu în dar volumul POEME – Meditații lirice la duminici și sărbători”  al Înaltpreasfințitului Ioachim și un sprijin financiar.